OMV Petrom a investit 11,5 miliarde de euro în România din 2005 până în 2014

OMV Petrom a contribuit cu 19 miliarde euro la bugetul de stat, iar investiţiile s-au ridicat la 11,5 miliarde euro, din 2005 până în 2014, a declarat joi, Alina Popa, director financiar în cadrul companiei, în cadrul unui eveniment de profil.
Economica.net - J, 02 apr. 2015, 12:17
OMV Petrom a investit 11,5 miliarde de euro în România din 2005 până în 2014

‘Din 2005 până în 2014 contribuţiile reprezentând taxe şi impozite, respectiv dividende, la bugetul de stat au fost de 19 miliarde euro, iar investiţiile făcute – 11,5 miliarde euro. Din punctul nostru de vedere cel mai important aspect ar fi acela că orice sistem pe venit, pe profit să încurajeze investiţiile. Acesta este elementul esenţial pentru noi ca investitori şi cred că şi pentru România în general’, a afirmat Popa.

Ea a precizat că sondele forate în ultimii 4 ani au generat 25% din producţia OMV Petrom.

‘Din investiţiile făcute în ultimii 4 ani, sondele forate au generat 25% din producţia OMV Petrom. Investiţiile sunt esenţiale în această industrie. Altfel, producţia scade într-un mod absolut vizibil ceea ce generează o scădere şi a contribuţiilor la bugetul de stat’, a mai afirmat oficialul Petrom.

Grupul OMV Petrom a afişat un profit net în valoare de 2,1 miliarde de lei pentru anul 2014, în scădere cu 56% comparativ cu rezultatul net de 4,824 miliarde de lei raportat pentru anul 2013, potrivit rezultatelor financiare preliminare consolidate IFRS publicate joi, scrie Agerpres.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Departamentul pentru Energie, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber pe Bursa de Valori Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.