Ford România are un nou director general

Conducerea Ford România - Compania Naţională de Vânzări a fost preluată de Valerio Brenciaglia (45 de ani), care îl înlocuieşte pe Zoltan Brassai, acesta fiind numit în funcţia de brand director - Large Cars la Ford Europa, a anunţat vineri compania.
Economica.net - vin, 03 apr. 2015, 10:21
Ford România are un nou director general

Absolvent de studii economice, Valerio Brenciaglia s-a alăturat companiei Ford în 1999 şi a deţinut numeroase poziţii în departamentele Vânzări, Marketing şi Servicii Ford Italia, inclusiv cea de director Operaţiuni (Field Operations Manager), scrie Agerpres.

Potrivit Ford, Valerio cunoaşte piaţa din România, mai ales că în perioada iulie 2012 – septembrie 2013 a deţinut poziţia de director Vânzări şi Marketing în cadrul Ford România.

‘Mă bucur să mă întorc în România şi în acelaşi timp sunt onorat să preiau acest mandat de la Zoltan. Voi depune toate eforturile pentru a consolida prezenţa puternică a companiei Ford în România, nu doar în calitate de investitor strategic, ci şi în ceea ce priveşte sectorul de retail şi vânzarea de flote auto. Avem o echipă foarte bună şi o reţea de distribuitori puternică şi am încredere că împreună vom putea atinge obiectivele strategice ONE Ford’, a declarat Valerio Brenciaglia.

Zoltan Brassai a început să lucreze cu piaţa din România din 2006 şi a condus Compania Naţională de Vânzări a Ford România din iunie 2012.

În noua poziţie de director general al Companiei Naţionale de Vânzări, Valerio Brenciaglia se va alătura şi Consiliului de Administraţie al Ford România.

Ford a deschis Compania Naţională de Vânzări din România în august 2010, la doi ani după ce a preluat fabrica din Craiova unde compania a investit până în prezent peste un miliard de euro în producţia de vehicule şi motoare.

În 2014, Ford a înregistrat o creştere a vânzărilor în România de 41,57% comparativ cu anul anterior şi o cotă de piaţă de 8,21%, rezultate care au plasat compania pe locul 3 în topul celor mai bine vândute mărci auto în România.

În ceea ce priveşte noile modele în 2015, în iunie vor fi lansate EcoSport şi C-Max, în iulie – Mustang, iar în septembrie-octombrie noile versiuni S-Max şi Galaxy.

Te-ar mai putea interesa și
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) susţine obiectivul exprimat de ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi......
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puţin încă o dată în acest ...
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Companiile din România oferă de Crăciun mai ales coșuri și pachete cu produse alimentare, împărțite pe paliere după ...
Turbina 1 a noii centrale de la Mintia a atins în prima zi de funcționare 135 MW. Testele vor reîncepe luni și vor fi zilnice, în orele de seară
Turbina 1 a noii centrale de la Mintia a atins în prima zi de funcționare 135 MW. Testele vor reîncepe luni și vor fi ...
Turbina cu Gaz 1 (TG1) a Centralei Electrice cu Ciclu Combinat (CECC) Mintia a fost sincronizată, joi, cu succes pentru ...