Şef de depou RATB despre acuzaţiile lui Mircea Lucescu: Tramvaiul nu poate frâna în câţiva metri

Antrenorul lui Sahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a acuzat luni vatmanul pentru producerea accidentului de vineri ]n care a fost implicat. Lucescu a povestit pentru Gazeta Sporturilor cum s-a petrecut accidentul. Şeful depoului Bujoreni a declarat pentru RTV.net că tramvaiul nu poate frâna în câţiva metri.
roxana.gagiu - lun, 09 ian. 2012, 12:37

Antrenorul susţine că vatmanul tramvaiului care l-a lovit vineri putea evita impactul şi că vatmanul părea că l-a lovit intenţionat.

Tramvaiul putea evita coliziunea! L-am zărit de la zeci de metri distanţă şi mi-am imaginat că va frâna. Să ma ierte Dumnezeu, dar parcă a vrut să dea peste mine!„, a declarat Mircea Lucescu în ediţia tipărită a Gazetei Sporturilor.

Acuzaţiile antrenorului sunt respinse de reprezentaţii RATB care spun că aşa ceva nu este posibil. „La tramvai este ca şi în cazul trenurilor, tramvaiul nu poate frâna în câţiva metri. Cu toate sistemele de frânare pornite, tramvaiul nu poate opri în mai puţin de 15-20 de metri pentru că survine patinajul, este vorba de metal pe metal. Tramvaiul, ca şi calea ferată, este protejat de nişte legi speciale, nu intră oricine ca vatman„, a declarat pentru RTV.NET Mihai Aurel, şef al depoului Bujoreni.

RATB spune că vatmanul implicat în accident are o vechime de 19 ani în RATB şi în toată această perioadă nu a fost implicat în accidente rutiere din culpă proprie, fiind un bun profesionist.

Acesta a utilizat toate sistemele de frânare, cu care este dotat tramvaiul, frâna electrodinamică de serviciu, frâna electrohidraulică de oprire şi staţionare şi frâna electromagnetică cu patină, pentru situaţii deosebite, însă, spaţiul redus dintre tramvai şi autoturism nu a permis oprirea tramvaiului şi evitarea totală a evenimentului de circulaţie„, se arată într-un comunicat RATB.

Regia susţine că bărbatul care conducea tramvaiul a respectat normele de circulaţie preventivă şi a făcut tot posibilul pentru evitarea evenimentului.

Am făcut tot posibilul pentru evitarea accidentului. Am avut o reacţie cât se poate de rapidă şi am acţionat toate sistemele de frânare de care dispune tramvaiul. Dacă era un conducător mai puţin experimentat în locul meu, nu reacţiona atât de prompt”, a declarat vatmanul implicat în accident.

De asemenea, RATB precizează că întregul personal de bord este supus controalelor medicale periodice la cabinetele de medicina muncii, conform legislaţiei în vigoare.

Mircea Lucescu a fost implicat, vineri, într-un grav accident de circulaţie în Bucureşti, pe Bulevardul Vasile Milea. Duminică, Lucescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Medicii au anunţat că operaţia, efectuată pentru îndepărtarea din cavitatea toracică a unei cantităţi mari de lichid acumulată sub dren, a fost efectuată cu succes.

Te-ar mai putea interesa și
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute de mii de euro în avans dacă vând RCA în rate
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute ...
Mișcare cu impact pentru șoferi făcută de Hellas Direct (HD), compania supravegheată din Cipru care practică cea mai redusă primă de asigurare RCA din România. Grecii înregistrați în......
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, Sri Lanka şi India – Ionuţ Păun, City Grill INTERVIU
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, ...
"În prezent, în restaurantele şi hotelul care fac parte din City Grill Group lucrează aproximativ 400 de cetăţeni extracomunitari. ...
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la sfârşitul anului vom putea debloca exporturile
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la ...
Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârşitul anului, în condiţiile în care campania naţională ...
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
McDonald's a anunţat miercuri că în următorul deceniu va cheltui 8,5 miliarde de dolari pentru a moderniza restaurantele ...