Cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor – Binance anunţă că retragerile se stabilizează

Clienţii Binance au retras 3,64 miliarde de dolari, sau 2,1% din active, în urma reluării activităţii celei mai mari platforme de tranzacţionare a criptomonedelor din lume, după incidentul de săptămâna trecută când hackerii au sustras 6,3 miliarde de dolari, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 02 nov. 2026, 11:14
Cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor - Binance anunţă că retragerile se stabilizează

Incidentul, care i-a determinat pe investitori să reevalueze riscurile asociate cu deţinerea de active digitale, este considerat cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor. Potrivit firmelor americane de analiză a tehnologiei blockchain TRM Labs şi Chainalysis, atacatorii provin din Coreea de Nord, scrie Agerpres.

Binance caută să calmeze investitorii cripto şi a anunţat că retragerile se stabilizează, după un avans iniţial, iar volumele depozitelor rămân „substanţiale” după incident.

Cotaţia Bitcoin, care vineri a scăzut cu peste 3%, până la 76.368 dolari, cel mai mic nivel din ultimele şase săptămâni, s-a redresat uşor luni, depăşind 78.000 dolari. Ether, care a coborât cu peste 3% vineri, ajungând la 2.178 de dolari, cel mai mic nivel din ultimele două luni, a urcat luni la 2.287 dolari.

Binance, platformă care permite utilizatorilor să cumpere, să vândă şi să tranzacţioneze active digitale, are 335 de milioane de utilizatori înregistraţi la nivel global. Conform datelor platformei publicate duminică, aceasta deţinea în 28 octombrie active în custodie în valoare de 171 miliarde de dolari.

Într-un comunicat, TRM Labs a precizat că atacatorii au vizat portofelele Binance de pe 10 reţele blockchain diferite şi au transferat cea mai mare parte a fondurilor în aproximativ 20 de minute. Incidentul vine după un val de furturi cripto. Anul trecut, hackerii au sustras criptomonede în valoare de 2,9 miliarde de dolari, fiind înregistrate aproape 150 de incidente, conform datelor TRM Labs.

Nivelul retragerilor reprezintă un test al încrederii clienţilor în Binance după incident. Compania nu a oferit detalii, însă cofondatoarea Yi He a declarat că platforma va acoperi „toate pierderile provocate de atacul cibernetic”.

Capitalizarea combinată a celor mai mari stablecoins (monede digitale stabile) – USDT şi USDC – a scăzut de vineri cu aproximativ 2,1 miliarde de dolari, potrivit datelor Coinmarketcap.com.

Analiştii consideră că, dincolo de posibila pierdere a activelor, această breşă de securitate ar putea avea repercusiuni mai ample asupra sectorului cripto, un domeniu deja supus presiunilor din cauza dobânzilor mari din SUA şi a unei cereri mai scăzute din partea investitorilor în fonduri tranzacţionate la bursă (ETF-uri).

Te-ar mai putea interesa și
Criză Belgia – Premierul Bart De Wever ar putea să îşi prezinte demisia după ce negocierile bugetare s-au blocat
Criză Belgia – Premierul Bart De Wever ar putea să îşi prezinte demisia după ce negocierile bugetare s-au blocat
Criză Belgia - Prim-ministrul Bart De Wever urmează să se întâlnească cu regele Philippe luni după ce negocierile bugetare s-au blocat, a raportat luni agenţia de ştiri Belga, transmite dpa....
Black Friday 2026. Trendyol intră în campanie mâine, 3 noiembrie, cu reduceri de până la 70%
Black Friday 2026. Trendyol intră în campanie mâine, 3 noiembrie, cu reduceri de până la 70%
Trendyol, marketplace-ul online cu originea în Turcia, dă startul campaniei de Black Friday 2026 pe 3 noiembrie, cu reduceri ...
Zelenski spune că este gata să se întâlnească cu Putin în Turcia
Zelenski spune că este gata să se întâlnească cu Putin în Turcia
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică pentru canalul CNN Turk că este gata să se întâlnească ...
Cod portocaliu şi Cod galben de ploi abundente în mai multe zone, până miercuri dimineaţa. Ninsori în zona montană
Cod portocaliu şi Cod galben de ploi abundente în mai multe zone, până miercuri dimineaţa. Ninsori în zona montană
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ploi însemnate ...