Gazele s-ar putea scumpi pentru consumatorii români dacă se va realiza Uniunea Energetică – Havrileţ

Realizarea Uniunii Energetice ar putea duce la scumpirea gazelor în România prin egalizarea tarifelor de reţea la o medie europeană, însă ţara noastră va beneficia de siguranţă în aprovizionarea cu gaze şi energie, a explicat, pentru Agerpres, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei /ANRE/.
Economica.net - mar, 07 apr. 2015, 11:39
Gazele s-ar putea scumpi pentru consumatorii români dacă se va realiza Uniunea Energetică - Havrileţ

‘Noi ne gândim în felul următor: dacă o Uniune Energetică ar însemna să se asigure o medie europeană a preţurilor, pentru că preţurile se integrează într-o piaţă internă şi, normal, că şi preţurile din piaţa internă unică se aliniază la un preţ mediu. Va fi un preţ mediu egal peste tot. Din acest punct de vedere, noi, care la ora actuală avem un preţ sub media europeană, am putea teoretic să tindem să ajungem la preţul internaţional, care este unul mai mare. El se va egaliza. Teoretic, nu putem să urcăm la nivelul existent pentru că noi venim cu un preţ mai mic, dar se va face o medie mai mare decât preţul existent, mai mică decât preţul internaţional, dar mai mare decât cel pe care îl avem acum. Acesta este un aspect pe care trebuie să îl luăm în considerare, dar cei care iniţiază această Uniune Energetică precizează faptul că, chiar dacă plătim ceva în plus, o să avem siguranţă’, a afirmat Havrileţ, prezent la dezbaterea ‘Uniunea Energetică: Securitatea surselor de furnizare, piaţă internă funcţională, eficientă energetică şi interconectare’.

Potrivit şefului ANRE, teoretic tarifele de reţea sunt mai ieftine în România decât tarifele din alte state, iar în momentul în care se egalizează tarifele de reţea acestea nu pot să se egalizeze în jos, la nivelul României.

Havrileţ nu a precizat care ar putea fi nivelul scumpirii, însă a declarat că ‘este vorba de câteva procente’ şi că efectele nu se vor vedea imediat, deoarece realizarea proiectului va dura între 3 şi 5 ani.

Preşedintele ANRE a subliniat că, în 2011-2012, România plătea câte 1,7 miliarde de dolari pe an pentru importul de gaze naturale.

Anul trecut, nivelul necesar de import a ajuns la un nivel de 7,5%, cel mai mic din istoria importurilor din România, cu o valoare de 250 de milioane de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis miercuri că adoptarea legilor PNRR este "vitală" pentru România, subliniind că proiectele de lege care vor ajunge în dezbaterea parlamentară sunt......
România, cea mai bună performanță din lume a pieţei bursiere în ultimul deceniu
România, cea mai bună performanță din lume a pieţei bursiere în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni ...
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Industria construcțiilor și a lucrărilor de infrastructură traversează, în ultimii ani, o perioadă de creștere susținută ...
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Comisia Europeană a selectat şi lansat şase proiecte-pilot în cadrul noii garanţii de competenţe, una dintre acţiunile ...