Cordunenii după gratii. Doi dintre fraţi au fost condamnaţi

Florin şi Mihai Silviu Corduneanu au fost condamnaţi la cinci şi, respectiv, şani ani de închisoare, într-un dosar de trafic cu droguri.
Economica.net - vin, 28 oct. 2011, 17:58

Doi dintre fraţii Corduneanu au fost condamnaţi, vineri, la cinci, respectiv şase ani de închisoare cu executare, iar mai multe persoane au fost achitate într-un dosar de trafic de droguri judecat de Tribunalul Cluj.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, judecătorul Petru Urs, a declarat pentru Mediafax că magistraţii acestei instanţe au pronunţat, vineri, sentinţa în cazul fraţilor Corduneanu, pe care procurorii ieşeni i-au trimis în judecată în urmă cu şase ani pentru trafic cu droguri în ţările baltice şi în Moldova.

Conform sursei citate, astfel, Florin Corduneanu a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare, iar Mihai Silviu Corduneanu la cinci ani de închisoare cu executare.

Bogdan Constantin Corduneanu şi Călin Vasile, care iniţial erau consideraţi capii reţelei, au fost achitaţi.

Au mai fost achitaţi Dracea Florin şi Bârsan Cătălin Leca Bogdan, în timp ce Macu Cătălin, Octavian Horobeţ şi Gâtlan Silviu au fost condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare.

Sentinţa poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

Prima sentinţă în dosar a fost dată de Tribunalul Cluj în 2007, confirmată în cea mai mare parte de Curtea de Apel din Cluj. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat sentinţa în dosar şi a trimis dosarul înapoi la Tribunalul Cluj pentru rejudecare.

În octombrie 2004, membrii clanului Corduneanu au fost retinuţi de procurorii DIICOT. Conform rechizitorului, gruparea aducea droguri din occident şi le comercializa în ţările baltice şi în Republica Moldova.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Aprovizionarea cu apă potabilă pentru cel puţin 10.000 de persoane de pe coasta iraniană a fost tăiată după atacurile SUA din sudul ţării, au declarat sâmbătă surse oficiale, relatează......
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanţul seismelor din Venezuela a depăşit vineri 5.000 de morţi, la trei săptămâni de la catastrofa care a lăsat ...
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului ...
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele în care energia este cea mai scumpă
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele ...
Valul de căldură creşte factura la energie şi ne arată, în plus, şi cât de vulnerabil a devenit Sistemul Energetic ...