România trimite corturi pentru sinistraţii din Turcia

Două aeronave aparţinând Forţelor Aeriene vor transporta, sâmbătă, materialele oferite cu titlu gratuit de România ca ajutor umanitar de urgenţă pentru populaţia sinistrată afectată de cutremurul produs în 23 octombrie în Turcia.
Economica.net - vin, 28 oct. 2011, 18:24

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a dispus pregătirea a două aeronave de transport C-130 Hercules aparţinând Forţelor Aeriene pentru a executa misiunea de transport al materialelor oferite cu titlu gratuit de România, conform H.G. nr. 1085/ 27.10.2011, ca ajutor umanitar de urgenţă pentru populaţia sinistrată afectată de cutremurul produs în 23 octombrie, în Turcia, informează MApN.

„Aeronavele militare sunt planificate să decoleze de la Flotila 90 Transport Aerian din Otopeni sâmbătă, 29 octombrie, începând cu ora 09.00, cu destinaţia Erzurum, Turcia. În această seară sunt aşteptate autorizările de survol. Ajutorul umanitar constă în 100 de corturi, oferite la solicitarea autorităţilor de la Ankara. Materialele au fost paletizate şi vor fi încărcate în cele două avioane de transport, conform procedurilor, de către personalul Flotilei 90 Transport Aerian. Aeronavele sunt comandate de comandorul Viorel Pană şi căpitan-comandorul Mihai Roşca”, precizează MApN.

Cutremurul de duminică din estul Turciei s-a soldat cu cel puţin 570 de morţi şi peste 2.500 de răniţi, potrivit unui nou bilanţ provizoriu anunţat vineri dimineaţă.

Guvernul a decis, în şedinţa specială organizată joi, acordarea cu titlu gratuit a unui ajutor umanitar de urgenţă, constând în 100 corturi, pentru Turcia, afectată de cutremurul produs la sfârşitul săptămânii trecute.

Corturile, în valoare totală de 250.000 de lei, vor fi scoase din rezerva Autorităţii Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi transportate prin intermediul Ministerului Apărării Naţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu peste 354,03......
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Sibiul este al șaptelea oraș din România care are magazine Froo, potrivit unui anunț făcut de lanțul polonez pe LinkedIn, ...
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
Distribuţie Energie Electrică România (DEER) intenţionează să achiziţioneze un sistem pentru securizarea şi modernizarea ...