Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest fel în doar o lună

Grupul 5 de la Turceni, singurul care mai este operațional de fapt la centrala pe cărbune a Complexului Energetic Oltenia, a fost oprit din nou în această seară, din cauza unei avarii. A avut aceeași problemă acum zece zile și acum o lună și o zi.
Mihai Nicuţ - vin, 06 nov. 2026, 20:42
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest fel în doar o lună

Grupul 5 de la Turceni, cu o putere licențiată de 285 MW, a fost oprit în această seară la ora 18.02, potrivit datelor de la Transelectrica. Motivul opririi accidendale: “cazan spart în vaporizator”. Data estimată a re-punerii în funcțiune este, la această dată, 11 noiembrie, la ora zero, deci peste mai mult de patru zile.

După ieșirea din operare a acestui grup, puterea totală injectată în SEN de centralele pe cărbune a scăzut la puțin peste 550 MW,. Pe fondul unei puteri încă reduse a unității 1 de la Cernavodă, resincronizată azi după amiază, sistemul funcționeză mai ales cu aportul centralelor pe gaze, inclusiv al turbinei 1 pe gaze a noii centrale de la Mintia, care funcționează în teste (pete 2.100 MW putere debitată în rețea în total), al eolianului în creștere, al centralelor hidro care însă  nu “sar” însă de 2.000 MW, dar și al importurilor care au ajuns și ele la 2.000 MW în  momentele cu consum mai mare.

Vârful de consum al acestei seri a ajuns și el la aproape 8.200 MW.

Accidentele la grupurile pe cărbune care au mai rămas în operare sunt destul de dese.

Cu doar 10 zile în urmă, același grup 5 de la Turceni, a fost oprit tot din cauza spargerii cazanului iar o avarie identică a avut loc, la același grup, acum o lună și o zi.

După ultimele închideri de capacități, CE Oltenia mai operează trei grupuri de 330 MW la termocentrala Rovinari și unul de 330 MW la Turceni – puteri din licență, puterea disponibilă este mai mică. Ultimul ar fi trebuit să fie scos din exploatare până la finalul lui august, în baza angajamentelor din PNRR, dar România a anunțat deja că nu îl va închide și îl va ține operațional și iarna aceasta și iarna viitoare.

Citește și:

România are din nou energie nucleară. Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost repusă în operare și va ajunge la puterea normală mâine seară

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Cele mai vândute titluri au fost cele ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Cele mai vândute titluri au fost cele ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, iar valoarea schimburilor s-a cifrat la 117,6 milioane de lei (22 de milioane......
România are din nou energie nucleară. Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost repusă în operare și va ajunge la puterea normală mâine seară
România are din nou energie nucleară. Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost repusă în operare și va ajunge ...
Unitatea 1 a centralei nucleare Cernavodă a fost resincronizată cu sistemul energetic national, cu câteva ore întârziere ...
Nou plan de salvare a combinatului siderurgic Liberty Galați (Sidex). Vânzare prin negociere directă, preț de pornire de 200 de milioane de euro
Nou plan de salvare a combinatului siderurgic Liberty Galați (Sidex). Vânzare prin negociere directă, preț de pornire ...
CITR și Euro Insol, în calitate de administratori concordatari ai Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați ...
Black Friday la HiSky. Compania oferă reduceri de până la 50% reducere la bilete de avion, pentru toate destinațiile sale
Black Friday la HiSky. Compania oferă reduceri de până la 50% reducere la bilete de avion, pentru toate destinațiile ...
Compania aeriană HiSky lansează campania de Black Friday, cu reduceri de până la 50% la biletele de avion, pentru toate ...