Trenuri București – Suceava: Un operator privat anunță că este obligat să-și suspende cursele din 9 noiembrie

CFR SA a notificat operatorul privat FEROTRAFIC TFI că îi suspendă trenurile Suceava – București Nord și retur din data de 9 noiembrie, anunță duminică operatorul privat de transport feroviar de călători.
Anemona Andone - D, 08 nov. 2026, 21:04
Trenuri București - Suceava: Un operator privat anunță că este obligat să-și suspende cursele din 9 noiembrie

tren

„Firma este nevoită astfel să își întrerupă circulația, deși se află într-un cerc vicios, deocamdată fără ieșire. Bugetele blocate în ultimele luni de zile fără un guvern cu puteri depline au avut un efect de domino, cu plăți blocate din multe direcții”, explică reprezentanții companiei din Iași.

Ei mai spun că firma ieșeana Ferotrafic este într-o situație cu totul specială, având în vedere că nu beneficiază de subvenții, ca ceilalți operatori feroviari care transportă călători, și, mai mult, nici nu a primit vreun leu din facilitățile pe care Satul Român i le datorează, având în vedere că este obligată să suporte facilitățile de călătorie ale studenților, elevilor și altor categorii care au acest drept legal.

„Așadar, firma este obligată să acorde reduceri și gratuități, conform legii, dar Statul Român se face că plouă și nu acoperă aceste sume, nerespectând practic legea”, mai spun cei de la Ferotrafic TFI.

Administratorul Ferotrafic, Dumitru Anchidin, transmite scuze publicului călător și subliniază că speră ca trenurile Suceava – București să revină în circulație cât mai repede, conchid reprezentanții operatorului din Iași.

Probleme similiare și cu trenurile pe ruta București – Constanța

La finele  lunii august, fostul ministru al Transporturilor Radu Miruță declara că operatorul Ferotrafic – TFI nu a încheiat cu statul, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), un contract de servicii publice pentru trenurile operate pe ruta Bucureşti – Constanţa în baza căruia să pretindă de la stat contravaloarea facilităţilor acordate conform legilor speciale.

Operatorul feroviar privat Ferotrafic TFI a introdus din primăvară trenuri Intercity pe relația București Nord – Suceava și retur, acestea fiind primele servicii regulate de călători operate de compania cu sediul în Iași.

Te-ar mai putea interesa și
Cer artificial într-un campus universitar din România. GALERIE FOTO
Cer artificial într-un campus universitar din România. GALERIE FOTO
Solar Art-Overall Company, unul dintre principalii furnizori de soluții complete de iluminat din România, a implementat un proiect de iluminat unic prin dimensiune în România și Europa, în noul......
MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România, context în care două avioane F-16 au ...
ONRC: 3.707 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele nouă luni din 2026
ONRC: 3.707 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele nouă luni din 2026
Un număr de 3.707 de societăţi cu participare străină la capitalul social au fost înfiinţate în România în primele ...
O ţintă aeriană s-ar apropia de zona de nord a României. Un nou mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din Tulcea
O ţintă aeriană s-ar apropia de zona de nord a României. Un nou mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din Tulcea
Populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit, duminică după-amiază, un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune ...