Un port legendar din România se redeschide după 60 de ani

Portul de la Otelec de pe Bega, unde râul părăseşte România şi intră în Serbia, construit în urmă cu 90 de ani, dar închis în 1967, va fi reconstruit de administraţia judeţeană, deschizând zonei un real potenţial turistic şi economic, a anunţat, luni, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Alfred Simonis.
AGERPRES - lun, 09 nov. 2026, 11:36
Un port legendar din România se redeschide după 60 de ani

Port Otelec – „Proiectul noului port face parte din strategia noastră de dezvoltare a judeţului Timiş pentru următorii ani, prin care, pe lângă investiţiile în infrastructură, ne propunem să promovăm patrimoniul local, tradiţiile şi, mai ales, gastronomia Banatului. Aceasta, şi în perspectiva anului 2028, când Banatul va deţine titlul de Regiune Gastronomică Europeană. În acest sens, pregătim un nou proiect, de reconstruire a portul de pe Bega de la Otelec şi transformăm această zonă într-un punct de atracţie turistică şi culturală. În urmă cu aproape un secol, Otelecul avea unul dintre puţinele porturi de pe Bega, unde acostau vase de pasageri şi ambarcaţiuni care transportau mărfuri. Tot aici, vrem să realizăm şi un punct de trecere a frontierei cu Serbia, care să deservească navigaţia pe canal. Este un obiectiv important în perspectiva dezvoltării navigaţiei între România şi Serbia, pe Bega”, a declarat Alfred Simonis, pe pagina de Facebook.

Potrivit liderului administraţiei judeţene, au început demersurile pentru realizarea portului în extravilanul comunei Otelec, pe malul nordic al Canalului Bega, urmând lansarea temei de proiectare şi studiile necesare pentru amenajarea viitoarei infrastructuri portuare, scrie Agerpres.

Dincolo de un port pentru ambarcaţiuni, CJ Timiş dezvoltă şi perspectiva unui port cultural, pentru că se poate face legătura cu EuroVelo 13, Traseul Cortinei de Fier, una dintre marile rute cicloturistice europene.

„Prin proiectul transfrontalier, pe care îl derulăm împreună cu Serbia, dezvoltăm noi trasee pentru biciclete şi promovăm obiectivele istorice şi culturale din apropierea frontierei. Proiectul noului port face parte din strategia noastră de dezvoltare a judeţului pentru următorii ani, prin care, pe lângă investiţiile în infrastructură, ne propunem să promovăm patrimoniul local, tradiţiile şi, mai ales, gastronomia Banatului, în perspectiva anului 2028, când Banatul va deţine titlul de Regiune Gastronomică Europeană”, a detaliat liderul administraţiei judeţene.

Otelec este ultima localitate din România situată pe Canalul Bega, înainte de frontiera cu Serbia.

În anul 1937, la Otelec s-a înfiinţat Oficiul de port, perioada de glorie fiind în perioada 1937-1938, când volumul de mărfuri transportate ajungea la un maxim de 250.000 tone/an. Transportul de pasageri pe Bega cunoscuse un vârf de circa 500.000 pasageri în anul 1944.

În 1945, au fost scoase din albia canalului podurile din Timişoara şi Otelec, distruse de bombardamentele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Traficul a suferit grav din cauza războiului, iar în 1958, transportul de mărfuri a încetat.

În 1967 au fost retrase şi navele de pasageri, scrie Agerpres.

În urmă cu patru ani, Canalul Bega a redevenit navigabil, după ample lucrări de decolmatare şi reconstrucţie a nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român, cu refacerea ecluzelor iniţiale din 1909. Din lungimea totală de 114 kilometri, 44 kilometri sunt pe teritoriul românesc, în judeţul Timiş, iar pe teritoriul Serbiei se racordează cu sistemul de navigaţie Tisa-Dunăre şi mai departe, prin canalul Dunăre-Main-Rin, se poate ajunge până la Marea Nordului.

Te-ar mai putea interesa și
Lidl a dat lovitura cu produsele românești: Unde au ajuns tonele de legume și fructe din țara noastră
Lidl a dat lovitura cu produsele românești: Unde au ajuns tonele de legume și fructe din țara noastră
În perioada iunie - septembrie 2026, Lidl România a facilitat exportul a peste 8.839 de tone de fructe și legume românești, în valoare totală de peste 6.800.000 de euro. Nouă producători......
Mihaela Neagu: Intrarea FAPPR în acționariat consolidează viziunea noastră de dezvoltare a AGRO TV
Mihaela Neagu: Intrarea FAPPR în acționariat consolidează viziunea noastră de dezvoltare a AGRO TV
AGRO TV face un pas important în strategia sa de dezvoltare prin intrarea Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști ...
Pregătiri pentru o iarnă grea – Cum stă România la rezervele de gaze pentru sezonul 2026-2027. Anunţ de la Guvern
Pregătiri pentru o iarnă grea – Cum stă România la rezervele de gaze pentru sezonul 2026-2027. Anunţ de la Guvern
Prioritatea zero a Ministerului Energiei este trecerea cu bine a acestei ierni şi cel mai bine stăm în ceea ce priveşte ...
UE a dat în judecată giganţii IBM, Atos şi Leonardo, pentru întârzieri în dezvoltarea sistemului EES
UE a dat în judecată giganţii IBM, Atos şi Leonardo, pentru întârzieri în dezvoltarea sistemului EES
Uniunea Europeană a dat în judecată gigantul american IBM, grupul francez din domeniul IT Atos şi compania italiană ...