Noua fabrică de diplome: statul obligă firmele să angajeze specialist în gunoaie. Dacă n-ai unul, rişti amenzi usturătoare

O lege intrată în vigoare încă din 2011 obligă aproape toate firmele şi instituţiile publice din România să aibă cel puţin un angajat pe care să îl specializeze în managementul deşeurilor. Firmele care nu respectă prevederile actului normativ pot primi amenzi de până la 30.000 de lei. Garda de Mediu a dat deja sute de amenzi.
Şerban Buşcu - lun, 13 apr. 2015, 21:01
Noua fabrică de diplome: statul obligă firmele să angajeze specialist în gunoaie. Dacă n-ai unul, rişti amenzi usturătoare

O lege intrată în vigoare în 2011 şi republicată anul trecut obligă  firmele şi instituţiile publice din România să aibă cel puţin un angajat specializat în managementul deşeurilor. „ Deţinătorii/Producătorii de deşeuri persoane juridice, comercianţii, precum şi operatorii economici prevăzuţi la alin. (2) au obligaţia să desemneze o persoană din rândul angajaţilor proprii care să urmarească şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de prezenta lege sau sa delege această obligaţie unei terţe persoane.”, arată legea 211/2011 la articolul 22. Potrivit aceluiaşi document, persoana desemnată ca „responsabil cu gestionarea deşeurilor” trebuie să parcurgă un curs de specialitate ţinut de specialişti în domeniu.

Firmele care nu respectă prevederile legale pot fi sancţionate cu amenzi de până la 30.000 de lei. De altfel, Garda de Mediu a aplicat deja astfel de sancţiuni câtorva sute de operatori economici. Lista deşeurilor pentru care este nevoie de un „gestionar” pregătit ca atare este extrem de amplă şi include becuri, ambalaje de carton şi plastic, componente de calculator sau hârtie pentru imprimantă, adică obiecte pe care le utilizează orice firmă. Un statut special, definit de alte legi, au doar cei care lucrează cu deşeuri foarte poluante cum ar fi anvelopele, resturile de origine animală, substanţele toxice sau materialele radioactive.

Cine pregăteşte „gunoierul de firmă” poate face bani frumoşi

Angajatul care se va ocupa de gestionarea deşeurilor trebuie să fie calificat în acest sens prin absolvirea unui curs de specialitate. În ţară există mai multe firme care organizează astfel de cursuri, unele dintre ele recomandate de organizaţii patronale. Prelegerile sunt ţinute de angajaţi ai Gărzii de Mediu iar organizatorul nu trebuie să îndeplinească criterii specifice pentru a putea ţine astfel de cursuri. „ Angajatul nu primeşte o competenţă anume, o calificare. El este doar beneficiarul unui certificat care atestă că a participat la respectivele cursuri. Organizatorii nu sunt specialişti în protecţia mediului şi firme specializate în evenimente. Este suficient să se stabilească un acord cu Ministerul Mediului sau cu Garda de Mediu pentru contractarea lectorilor”, explică un specialist în domeniu.

Preţul unui curs variază între 250 şi 350 de lei în funcţie de firmă şi de perioada în care este înscris angajatul. În România sunt active în jur de 600.000 de firme cărora li se adaugă insituţiile publice ceea ce înseamnă o piaţă consistentă pentru organizatorii de cursuri de pregătire pentru responsabilii în managementul deşeurilor.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Primul tren nou de la Alstom operat de un privat a plecat astăzi în prima cursă cu călători pe ruta București – Brașov
VIDEO Primul tren nou de la Alstom operat de un privat a plecat astăzi în prima cursă cu călători pe ruta București ...
Pas important spre o piață concurențială a contractelor de servicii publice atribuite prin licitații, anunță miercuri Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), cu privire la trenurile......
Cel mai nou aeroport din România intră în reparaţii – Aeroportul Internaţional Braşov- Ghimbav contractează servicii de reparare şi întreţinere. Câte milioane de euro costă
Cel mai nou aeroport din România intră în reparaţii – Aeroportul Internaţional Braşov- Ghimbav contractează ...
Aeroportul Internaţional Braşov - Ghimbav organizează licitaţie pentru servicii de reparare şi întreţinere, un contract-cadru ...
Serbia negociază contracte mari de furnizare de gaze cu azerii de la SOCAR și ridică împreună o centrală electrică de 500 MW, aproape de România
Serbia negociază contracte mari de furnizare de gaze cu azerii de la SOCAR și ridică împreună o centrală electrică ...
Serbia și Azerbaidjan discută posibilitatea furnizării a până la 0,9 miliarde de metri cubi de gaz azer pe an către ...
Diana Buzoianu anunţă un proiect pentru reducerea riscului la inundaţii. Ghidul propus de Ministerul Mediului
Diana Buzoianu anunţă un proiect pentru reducerea riscului la inundaţii. Ghidul propus de Ministerul Mediului
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) supune consultării publice un proiect de ordin pentru aprobarea Ghidului ...