China își continuă expansiunea la nivel mondial – Excedentul comercial a spart pragul de 1.000 de miliarde de dolari, în octombrie

China - Autorităţile vamale chineze au anunţat marţi că în primele 10 luni ale acestui an excedentul balanţei comerciale a trecut pragul de 1.000 de miliarde de dolari, graţie unei creşteri a exporturilor către Uniunea Europeană şi SUA, transmite AFP.
AGERPRES - mar, 10 nov. 2026, 09:33
China își continuă expansiunea la nivel mondial - Excedentul comercial a spart pragul de 1.000 de miliarde de dolari, în octombrie

China – În perioada ianuarie-octombrie 2026, excedentul comercial al Chinei pe relaţia cu UE a crescut cu 28,6%, ajungând la 310,67 miliarde de dolari, adică peste un miliard de dolari pe zi, în ciuda eforturilor depuse de cele 27 de state membre UE pentru a inversa această tendinţă, scrie Agerpres.

Comerţul exterior continuă să fie un motor al economiei chineze, în special datorită exploziei cererii de produse legate de inteligenţa artificială şi vehiculele electrice.

Comparativ, anul trecut, China a ajuns la un excedent al balanţei comerciale de 1.000 de miliarde de dolari abia în luna noiembrie, iar gigantul asiatic a încheiat anul 2025 cu un excedent comercial record de 1.200 de miliarde de dolari.

În ceea ce priveşte datele pentru luna octombrie 2026, exporturile chineze au crescut cu 35,2% în ritm anual, ajungând la 412,3 miliarde de dolari. Importurile au înregistrat şi ele o creştere puternică, de 41,6% faţă de luna octombrie a anului trecut, ajungând la 307,1 miliarde de dolari, dar acest lucru nu a fost suficient pentru a contracara avansul exporturilor.

În rândul exporturilor chineze, 54,58 miliarde de dolari au mers către Uniunea Europeană în luna octombrie, în creştere cu 24,4%, rezultând un surplus lunar de 33,4 miliarde de dolari pentru China. Bruxelles-ul subliniază în mod regulat deficitul comercial „nesustenabil” cu Beijingul şi acuză China că recurge la practici neloiale. Cele două părţi au ajuns luna trecută la un acord privind sectorul auto, o industrie cheie în Europa, care vizează limitarea exporturilor de vehicule hibride chinezeşti.

De asemenea, exporturile chineze către Statele Unite au crescut cu 32,9% în octombrie, ajungând la 46,4 miliarde de dolari, în pofida războiului comercial iniţiat de preşedintele american Donald Trump. Acesta urmează să se întâlnească cu omologul său chinez, Xi Jinping, în marja summitului APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific), care va avea loc pe 18 şi 19 noiembrie la Shenzhen, în sudul Chinei. De asemenea, este planificată o întâlnire trilaterală cu liderul rus Vladimir Putin.

Aceste rezultate spectaculoase ale comerţului exterior chinez contrastează puternic cu stagnarea persistentă a pieţei interne, scrie Agerpres.

„Exportatorii au fost principalul motor al economiei chineze în acest an”, a confirmat Zhiwei Zhang, economist-şef la Pinpoint Asset Management. „Mă aştept ca aceştia să continue să aibă performanţe bune până la noi ordine”, a adăugat Zhiwei Zhang, spunând că nu crede că „politicile macroeconomice ale Chinei se vor schimba semnificativ pentru restul anului”.

În pofida exporturilor record, economia chineză se confruntă cu presiuni deflaţioniste, cheltuieli slabe ale gospodăriilor, surplusuri de producţie şi o criză imobiliară severă. În acest context, autorităţile de la Beijing vizează o creştere între 4,5% şi 5% pentru 2026, cel mai scăzut obiectiv oficial din ultimele decenii. În trimestrul al treilea, PIB-ul Chinei a crescut cu 4,5%, accelerând uşor faţă de trimestrul al doilea (4,3%).

Te-ar mai putea interesa și
Cod roşu pentru populaţia României – Prăbușirea demografică continuă, date oficiale de la INS despre sporul natural. Ce se va întâmpla
Cod roşu pentru populaţia României – Prăbușirea demografică continuă, date oficiale de la INS despre sporul ...
Populaţia României - Conform datelor oficiale, ultimul an cu spor natural pozitiv a fost 1991. Din 1992 şi până acum, fără întrerupere, România a înregistrat în fiecare an un spor......
Bătălie pe vacanțe: Românii au cheltuit 3,6 milioane de euro în patru zile la Christian Tour. Destinația care a rupt topurile
Bătălie pe vacanțe: Românii au cheltuit 3,6 milioane de euro în patru zile la Christian Tour. Destinația care a rupt ...
Christian Tour a vândut vacanțe de 3,6 milioane de euro în patru zile ale campaniei de Black Friday în creștere cu 41% ...
Marea Britanie vrea canale de comunicare suplimentare cu Rusia, spune ministrul apărării
Marea Britanie vrea canale de comunicare suplimentare cu Rusia, spune ministrul apărării
Marea Britanie ar prefera să aibă canale de comunicare suplimentare cu Rusia, în special la nivel militar pentru a reduce ...
Trump anunţă că FBI efectuează o anchetă în cazul şefului Nvidia
Trump anunţă că FBI efectuează o anchetă în cazul şefului Nvidia
Preşedintele american Donald Trump a apreciat luni că şeful Nvidia, Jensen Huang, "suferă mult", într-un moment în ...