Ungaria – Peter Magyar: Europa este prea dependentă de tehnologia străină

Premierul Ungariei, Peter Magyar, a pledat pentru o mai mare independenţă tehnologică a Europei, într-un discurs susţinut luni, relatează dpa.
AGERPRES - mar, 10 nov. 2026, 09:36
Ungaria - Peter Magyar: Europa este prea dependentă de tehnologia străină

Luând cuvântul în cadrul unui eveniment organizat de Fundaţia Konrad Adenauer la Berlin, Magyar a susţinut că Europa rămâne tot mai mult în urmă în ceea ce priveşte dezvoltarea tehnologică, scrie Agerpres.

„Ştim cât de dependenţi suntem de energie, de materii prime critice, de componente şi de tehnologii produse în afara continentului nostru”, a declarat el.

Premierul ungar a cerut investiţii mai mari în tehnologia şi capacitatea industrială europene. „Revitalizarea competitivităţii Europei nu mai trebuie amânată”, a subliniat el.

Magyar şi-a susţinut discursul în limba germană, nu în engleză sau maghiară, valorificându-şi cunoştinţele lingvistice dobândite în timpul semestrului Erasmus petrecut la Hamburg. Cu toate acestea, în cadrul unei sesiuni ulterioare de întrebări şi răspunsuri, el a recunoscut că, între timp, a uitat o mare parte din această limbă.

Magyar se află la conducerea Ungariei din luna mai. Predecesorul său, Viktor Orban, a instaurat un regim semiautoritar pe durata mandatului său început în 2010, a plasat ţara pe o traiectorie de conflict cu Uniunea Europeană şi s-a aliat cu Rusia, precum şi cu administraţia americană a preşedintelui Donald Trump.

Timp de mai mulţi ani, Orban a blocat numeroase decizii importante ale UE, uzând de dreptul său de veto.

În urma victoriei partidului său de centru-dreapta, Tisza, în alegerile parlamentare din aprilie, Magyar a anunţat o schimbare de sistem.

El a reafirmat acest angajament la Berlin. „Scopul nostru este să readucem Ungaria în Europa”, a subliniat el.

Magyar a cerut în acelaşi timp răbdare şi a spus că rămâne optimist, adăugând că, dacă Ungaria va reuşi, Europa va avea succes la rândul său.

Te-ar mai putea interesa și
Cod roşu pentru populaţia României – Prăbușirea demografică continuă, date oficiale de la INS despre sporul natural. Ce se va întâmpla
Cod roşu pentru populaţia României – Prăbușirea demografică continuă, date oficiale de la INS despre sporul ...
Populaţia României - Conform datelor oficiale, ultimul an cu spor natural pozitiv a fost 1991. Din 1992 şi până acum, fără întrerupere, România a înregistrat în fiecare an un spor......
Bătălie pe vacanțe: Românii au cheltuit 3,6 milioane de euro în patru zile la Christian Tour. Destinația care a rupt topurile
Bătălie pe vacanțe: Românii au cheltuit 3,6 milioane de euro în patru zile la Christian Tour. Destinația care a rupt ...
Christian Tour a vândut vacanțe de 3,6 milioane de euro în patru zile ale campaniei de Black Friday în creștere cu 41% ...
Marea Britanie vrea canale de comunicare suplimentare cu Rusia, spune ministrul apărării
Marea Britanie vrea canale de comunicare suplimentare cu Rusia, spune ministrul apărării
Marea Britanie ar prefera să aibă canale de comunicare suplimentare cu Rusia, în special la nivel militar pentru a reduce ...
Trump anunţă că FBI efectuează o anchetă în cazul şefului Nvidia
Trump anunţă că FBI efectuează o anchetă în cazul şefului Nvidia
Preşedintele american Donald Trump a apreciat luni că şeful Nvidia, Jensen Huang, "suferă mult", într-un moment în ...