CET București Vest, afectată de două incendii în primăvară, va reporni săptămâna viitoare

Reluarea funcţionării normale a CET Vest este estimată pentru sfârşitul săptămânii viitoare, a anunţat miercuri primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan.
AGERPRES - mie, 11 nov. 2026, 20:20
CET București Vest, afectată de două incendii în primăvară, va reporni săptămâna viitoare

„În zilele următoare vor avea loc probele şi verificările tehnice necesare pentru repornirea CET Vest în condiţii de siguranţă. Acestea sunt estimate să dureze aproximativ 10 zile. Dacă toate probele decurg fără probleme, conform calendarului prezentat, reluarea funcţionării normale a CET Vest este estimată pentru sfârşitul săptămânii viitoare, 20-22 noiembrie.

Este important de precizat că repornirea centralei nu înseamnă automat că toate blocurile vor primi imediat agent termic la parametri normali. Distribuţia depinde şi de starea reţelelor şi de echilibrarea sistemului”, a transmis Paul Moldovan într-o postare pe Facebook.

El a punctat că va continua dialogul cu operatorii responsabili şi va urmări respectarea termenelor comunicate, astfel încât locuitorii Sectorului 6 să primească informaţii actualizate şi să ştie ce măsuri se iau pentru remedierea problemelor.

Potrivit lui Paul Moldovan, problemele cu apa caldă şi căldura afectează viaţa de zi cu zi a multor locuitori din Sectorul 6, în special din cartierul Drumul Taberei, în zona cuprinsă între strada Braşov şi Răzoare.

„Am primit foarte multe mesaje de la dumneavoastră în legătură cu acest subiect, pe bună dreptate, şi este rolul meu şi al colegilor din Primăria Sectorului 6 să vă informăm corect în legătură cu acest subiect. De aceea, am convocat ieri, la sediul Primăriei Sectorului 6, o şedinţă de lucru cu reprezentanţii Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), Termoenergetica şi Energetica Servicii, pentru a analiza situaţia şi a afla când poate fi restabilită furnizarea agentului termic în condiţii normale”, a spus primarul Moldovan.

El a amintit că, în primăvara acestui an, CET Vest a fost afectată de două incendii majore la transformatoarele instalaţiei, care au dus la oprirea centralei. În lipsa acesteia, alimentarea cu energie termică a fost preluată şi redistribuită prin celelalte surse disponibile, inclusiv CET Grozăveşti şi CET Sud.

„ELCEN a demarat procedurile necesare pentru refacerea instalaţiilor afectate şi înlocuirea echipamentelor avariate. Potrivit informaţiilor prezentate în cadrul şedinţei, primul transformator a fost deja instalat, iar cel de-al doilea, care va avea rol de rezervă, urmează să fie instalat în zilele următoare”, a adăugat primarul interimar al Sectorului 6.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul ameninţă să lovească bazele americane din Europa dacă acestea vor fi utilizate la lansarea de atacuri
Iranul ameninţă să lovească bazele americane din Europa dacă acestea vor fi utilizate la lansarea de atacuri
Secretarul Consiliului suprem de securitate naţională din Iran, Mohsen Rezaei, a afirmat că Teheranul ar lovi baze americane, inclusiv cele din Europa, dacă acestea ar fi utilizate pentru......
Discuție Luca Niuclescu-Ciprian Ciucu. Fuziunea Elcen-Termoenergetica, din nou pe masă
Discuție Luca Niuclescu-Ciprian Ciucu. Fuziunea Elcen-Termoenergetica, din nou pe masă
Premierul Luca Niculescu a avut miercuri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, ...
Sprijin de aproape 60 de milioane de euro pentru fermierii afectaţi de scumpirea îngrăşămintelor. Anunț de la Ministerul de Finanțe
Sprijin de aproape 60 de milioane de euro pentru fermierii afectaţi de scumpirea îngrăşămintelor. Anunț de la Ministerul ...
Proiectul Ministerului Agriculturii privind compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte în 2026, care prevede ...
Nou parc în București. Proiect aprobat de  Primărie
Nou parc în București. Proiect aprobat de  Primărie
Consiliul Local Sector 3 a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre privind realizarea Parcului Brăţării, ...