Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou

Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național se va face sâmbătă dimineață, iar producția va ajunge la valoarea nominală duminică după-amiază.
Mihai Nicuţ - vin, 13 nov. 2026, 20:43
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, de 700 MW, va fi sincronizată cu sistemul energetic sâmbătă, 14 noiembrie, la ora 09.00, potrivit ultimei programări de la Transelectrica, publicate în această seară.

Nuclearelectrica, operatorul centralei, nu a dat vreo informație nouă referitoare la momentul repornirii.

Potrivit programării de la Transelectrica, Unitatea 1 va ajunge la regimul de funcționare normală duminică 15 noiembrie la ora 15.00, după mai mult de o zi în care puterea va crește treptat. Iată graficul de repornire:

“SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 CNE Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național în data de 13 noiembrie 2026, cu o decalare de o zi față de programul comunicat inițial prin raportul curent de astăzi, 11 noiembrie 2026”, anunța compania acum două zile, dar momentul a fost din nou amânat

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat şi deconectată de la Sistemul Energetic Naţional în data de 28 iulie, pe fondul debitului scăzut al Dunării. Ulterior, la jumătatea lunii august, a fost deconectată şi Unitatea 2. Cele două unităţi ale Centralei de la Cernavodă asigurau aproximativ 20% din energia dispecerizabilă.

Vineri 3 noiembrie, după-amiaza, Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Naţional, dar a fost deconectată luni seara din cauza unei defecţiuni apărute în partea clasică a unității, fără niciun impact asupra securităţii nucleare. Potrivit directorului general al societăţii, la Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă „a fost o defecţiune a unui echipament”. Ulterior, s-a aflat că a fost o problemă la condensatorul turbinei.

„Vor fi luate măsuri la nivelul managementului tehnic al centralei care are în responsabilitate asigurarea disponibilităţii echipamentelor necesare operării Unităţii 1 CNE Cernavodă. Astfel, începând cu data 01.12.2026, Directorul tehnic al CNE Cernavodă va fi înlocuit. Cauza de profunzime va face subiectul unui raport ulterior”, preciza luni Nuclearelectrica.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, furate luna trecută de pe platforma de tranzacţionare Binance, în......
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...
Premieră: Turbinele eoliene au depășit azi pragul de 3.000 MW producție instantanee, pentru prima dată în istoria sistemului energetic din România
Premieră: Turbinele eoliene au depășit azi pragul de 3.000 MW producție instantanee, pentru prima dată în istoria sistemului ...
Pentru prima dată în istoria sistemului energetic din România, producția intsantanee a parcurilor eoliene din România ...
Bolojan exultă după apariția datelor INS privind economia: Sunt infirmate toate scenariile apocaliptice. Nou atac la PSD
Bolojan exultă după apariția datelor INS privind economia: Sunt infirmate toate scenariile apocaliptice. Nou atac la PSD
"Moştenirea guvernului pe care l-am condus este o economie care şi-a reluat uşor creşterea şi un buget echilibrat. Este ...