Debitul Dunării la intrarea în ţară va creşte pe parcursul săptămânii viitoare până la 3.200 mc/s – date INHGA

Debitul Dunării la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, va creşte pe parcursul săptămânii viitoare, până la 3.200 mc/s, însă se va menţine sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 14-21 noiembrie 2026.
Economica.net - D, 15 nov. 2026, 19:14
Debitul Dunării la intrarea în ţară va creşte pe parcursul săptămânii viitoare până la 3.200 mc/s - date INHGA

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi, în general, în creştere, scrie Agerpres.

În prognoza trimestrială, hidrologii au estimat pentru luna noiembrie un debit maxim de 2.000 mc/s şi unul minim de 1.400 mc/s.

Debitele Dunării, care au ajuns la cele mai mici valori din istorie în vara acestui an, au determinat închiderea celor două unităţi ale Centralei de la Cernavodă, care asigurau aproximativ 20% din energia dispecerizabilă. După mai bine de trei luni în care au fost oprite, ambele unităţi de la Cernavodă au fost reconectate la Sistemul Energetic Naţional şi au atins puterea nominală: Unitatea 2 pe 12 noiembrie, iar Unitatea 1 pe 14 noiembrie.

În ceea ce priveşte râurile interioare, debitele medii zilnice vor fi, în general, în creştere ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de niveluri şi debite cu posibile depăşiri ale Cotelor de Apărare pe unele râuri din zonele de deal şi munte, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, mai însemnate cantitativ, şi propagării.

Potrivit INHGA, în luna noiembrie 2026 regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50-80%) pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Someşul Mare, Prahova, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, bazinul superior şi mijlociu al Oltului, bazinele superioare ale Buzăului şi Prutului şi pe cursul Siretului şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Râmnicu Sărat şi Bârlad.

Te-ar mai putea interesa și
Fermierii români se alătură campaniei de protest împotriva reducerii bugetului PAC pentru perioada 2028-2034
Fermierii români se alătură campaniei de protest împotriva reducerii bugetului PAC pentru perioada 2028-2034
Organizaţiile fermierilor şi cooperativelor din România îşi exprimă solidaritatea cu fermierii europeni şi se alătură campaniei de protest împotriva reducerii bugetului Politicii Agricole......
Misiunea navală a UE a interceptat un petrolier „suspectat” ca aparţinând flotei fantomă a Rusiei în Marea Mediterană
Misiunea navală a UE a interceptat un petrolier „suspectat” ca aparţinând flotei fantomă a Rusiei în Marea ...
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a declarat duminică că operaţiunea navală militară europeană din Marea Mediterană, ...
Gigantul imobiliar NEPI Rockcastle extinde parcul fotovoltaic de la Ariceștii Rahtivani cu o investiție de 30 de milioane de euro
Gigantul imobiliar NEPI Rockcastle extinde parcul fotovoltaic de la Ariceștii Rahtivani cu o investiție de 30 de milioane ...
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din România, are în pregătire extinderea parcului fotovoltaic ...
Franţa şi Germania, aproape de un acord privind funcţia de preşedinte a BCE
Franţa şi Germania, aproape de un acord privind funcţia de preşedinte a BCE
Doi candidaţi se luptă pentru a-i succeda lui Christine Lagarde la Banca Centrală Europeană (BCE), a anunţat un oficial ...