Se schimbă legea Concurenţei: Facilitarea recunoaşterii vinovăţiei pentru companiile anchetate

Legea Concurenţei va suferi, în 2015, câteva modificări, una dintre acestea fiind menită să faciliteze recunoaşterea vinovăţiei de către companii, astfel încât să se scurteze durata investigaţiilor, a declarat, joi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, în cadrul conferinţei de prezentare a Raportului pe anul 2014 a activităţii instituţiei.
Economica.net - J, 16 apr. 2015, 09:09
Se schimbă legea Concurenţei: Facilitarea recunoaşterii vinovăţiei pentru companiile anchetate

‘În 2015, vom face câteva modificări la Legea concurenţei propriu-zise. Cadrul nostru legal este foarte apropiat de cel din ţările din regiune. Vrem să facilităm recunoaşterea vinovăţiei de către companii, astfel încât să scădem perioada de investigaţie. O să preluăm şi noua Directivă europeană care permite facilitarea în instanţă a victimelor unui cartel, pe baza datelor furnizate de către Consiliul Concurenţei. Vreau ca primele victime care vor cere aşa ceva în instanţă să fie instituţiile publice, în aşa fel acestea îşi pot recupera pagubele de la cei care au produs o daună bugetului’, a spus Chiriţoiu.

Potrivit oficialului, în acest an una dintre cele mai importante investigaţii va viza licitaţiile în programul ‘Cornul şi laptele’, scrie Agerpres.

‘În ceea ce priveşte cazurile de investigaţie, sunt câteva interesante, dar nu la fel ca în 2014. O investigaţie importantă este pe trucarea licitaţiilor pe programul ‘Cornul şi laptele’, apoi pe sectorul energiei. Rolul sancţiunilor este să sprijine prevenţia. Companiile îşi pot schimba comportamentul. Cele mai frecvente sancţiuni au fost aplicate pe înţelegerile verticale, adică atunci când producătorii şi clienţii lor se înţeleg, lucru ilegal ce face rău consumatorilor. Firmele mari au acces la consiliere de calitate. Pentru firmele mai mici nu există genul acesta de resurse, dar vrem ca noi să intensificăm acest tip de informare, folosind exemple numeroase. Nu este suficient să dăm sancţiuni, ci să şi reziste în instanţă. Multe dintre aceste sancţiuni sunt contestate în instanţe’, a precizat Bogdan Chiriţoiu.

Conform Raportului anual de activitate al Consiliului Concurenţei, autoritatea a finalizat, în 2014, un număr de 21 de investigaţii şi alte activităţi similare referitoare la aplicarea regulilor de concurenţă, iar valoarea amenzilor aplicate a fost de 41,54 milioane euro (aproximativ 184,63 milioane lei).

Dintre cele 21 de investigaţii finalizate, 16 au vizat posibile încălcări ale legislaţiei de concurenţă, două au fost proceduri privind nerespectarea angajamentelor şi alte două au însemnat anchete sectoriale.

Autoritatea pentru Concurenţă precizează, totodată, că durata medie a investigaţiilor privind posibila încălcare a legislaţiei de concurenţă finalizate anul trecut a fost de 3,7 ani. Pe de altă parte, durata medie a cazurilor de concentrare economică soluţionate în 2014 a fost de 1,81 luni, cu 23% mai mică faţă de cea înregistrată în 2013.

Sancţiunile aplicate în 2014 au vizat 53 de entităţi, iar valoarea totală a amenzilor impuse a fost de 184.638.190 lei (41.542.138 euro), în creştere de 2,12 ori decât în 2013, şi de 6,11 ori faţă de 2012.

Consiliul Concurenţei prezintă, joi, într-o conferinţă, raportul de activitate pe anul 2014, eveniment la care este prezent premierul Victor Ponta, dar şi reprezentanţi ai Parlamentului României, ministerelor de resort, mediului academic şi juridic, ai societăţii civile.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...