A bătut un bătrân ca să-i fure banii pentru a-i juca la păcănele

Economica.net
20 01. 2012

În urmă cu câteva zile, în trenul Inter Regio, care circula pe ruta Timişoara Nord- Beclean, un tânăr a bătut un bărbat de 63 de ani, din Timişoara, şi i-a furat telefonul mobil, un ceas, o sumă de bani şi câteva haine.

Potrivit cu ancheta poliţiştilor, agresorul, în vârstă de 21 de ani, din Berzovia, judeţul Caraş Severin, a fost reţinut pentru 24 de ore.

Autorităţile nu au mai putut să recupereze banii bărbatului, deoarece tânărul i-a jucat la păcănele, însă celelalte lucruri furate au fost înapoiate victimei.

Suspectul a fost prezentat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, fiind dispusă cercetarea lui în stare de libertate.