A fost Silvio Berlusconi asociat cu Mafia? Un fost cap mafiot spune că da. Marina Berlusconi, fiica cea mai mare a fostului premier italian, se arată revoltată de dezvăluire

02 10. 2026
Silvio_Berlusconi_in_Saint_Petersburg

„Bunicul meu, Filippo Quartararo, a contribuit personal cu 4-5 miliarde de lire, dar investiţia totală s-a ridicat la 20 de miliarde de lire la valoarea de atunci”, a afirmat Giuseppe Graviano la audierea de la tribunalul din Florenţa.

De multă vreme circulă zvonuri, neconfirmate, potrivit cărora o mare parte din capitalul iniţial al lui Silvio Berlusconi pentru cariera sa de dezvoltator imobiliar şi, ulterior, de magnat media ar fi provenit de la Cosa Nostra, menţionează ANSA.

Marina Berlusconi, care conduce holdingul familiei, Fininvest, precum şi cea mai mare editură din Italia, Mondadori, a denunţat într-o scrisoare adresată ziarului Il Giornale, deţinut tot de familia sa, faptul că „un şef mafiot feroce a pozat în acuzator pentru a-şi relansa acuzaţiile infame, fără a fi supus vreunei contra-interogări, şi i s-a permis să târâie în faţa instanţei persoane care nici măcar nu se pot apăra”.

Ea a susţinut că subiectul procesului, Salvatore Baiardo, un fost proprietar de gelaterie acuzat de calomnierea unui jurnalist de televiziune, „este doar un pretext: adevăraţii acuzaţi sunt Silvio Berlusconi şi Marcello Dell’Utri, aduşi cu forţa într-un simulacru de proces care încalcă principiile statului de drept”.

Dell’Utri, fost colaborator al lui Berlusconi, a executat o pedeapsă cu închisoarea pentru legături cu Cosa Nostra, mai menţionează ANSA.

Sursa foto: Wikipedia