A început construcția parcurilor fotovoltaice de 550 MW ale Petrom și CE Oltenia. Vor fi gata anul viitor

OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Sud-Estul Europei, împreună cu Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia), anunță că proiectele fotovoltaice de 550 MW au intrat în faza de construcție.
Mihai Nicuţ - lun, 22 dec. 2025, 14:38
A început construcția parcurilor fotovoltaice de 550 MW ale Petrom și CE Oltenia. Vor fi gata anul viitor

Situate în localitățile Ișalnița, Tismana și Rovinari, parcurile vor avea o capacitate instalată totală de aproximativ 550 MW. Cele patru parcuri fotovoltaice sunt estimate să devină operaționale în 2026.

„Prin aceste proiecte, OMV Petrom își reafirmă angajamentul pentru un viitor energetic cu emisii reduse, contribuind la obiectivele climatice ale României și ale Uniunii Europene. Transformăm o zonă cu tradiție în energia pe bază de cărbune într-un centru al energiei regenerabile”, a spus Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie.

Valoarea totală a investiției pentru cele patru parcuri fotovoltaice este de peste 400 de milioane de euro, din care aproximativ 70% este asigurată prin Fondul pentru Modernizare. Prima tranșă din această finanțare, în valoare de aproximativ 16 milioane de euro, a fost primită în luna decembrie 2025.

OMV Petrom și CE Oltenia sunt parteneri egali în cadrul proiectelor, fiecare deținând o participație de 50%.

Energia electrică produsă este estimată să acopere echivalentul consumului anual al circa 410.000 de gospodării, contribuind la obiectivele climatice naționale și europene.

Recalificare pentru viitor: de la minerit la energie regenerabilă

OMV Petrom susține programul RenewAcad din Târgu Jiu, implementat de către Fundația Șanse Egale cu sprijinul Wind Power Energy, prin centrul de training RenewAcad. În cadrul programului, în ultimii doi ani, peste 200 de tehnicieni minieri au fost recalificați ca instalatori de sisteme solare fotovoltaice, dobândind competențe esențiale pentru integrarea într-o economie sustenabilă. Această inițiativă face parte dintr-un efort mai amplu care a pregătit deja peste 10.000 de profesioniști pentru tranziția energetică a României.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 40 milioane bep în 2024. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV și Petrom.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...