A murit regizorul Liviu Ciulei, primul român câştigător al unui premiu la Cannes

Moartea lui Liviu Ciulei lasă un gol important în lumea culturală românească. „Dorinţa lui Liviu Ciulei a fost să nu facem mare tam-tam din dispariţia lui. Îi suntem recunoscători pentru tot ce a făcut pentru cultura românească”, a declarat actorul Victor Rebengiuc, la RTV.

„Sunt şocat de veste. Nu am prea multe cuvinte. A dispărut o instanţă în materie de teatru şi de film. Liviu Ciulei a fost un om la care toţi ne raportam. Un cuvânt al lui însemna o lege. Liviu Ciulei a însemnat enom pentru teatrul şi filmul românesc. Primul premiu de la Cannes a fost adus în România de Liviu Ciulei. Aceasta a creat mari actori”, a declarat, pentru RTV, Florin Zamfirescu.

Una dintre cele mai complexe, fascinante şi mai profunde personalităţi culturale româneşti, Liviu Ciulei a fost arhitect, regizor de teatru şi film, actor şi scenograf. A fost primul regizor român care a luat un premiu la Cannes, în 1965, pentru regia filmului „Pădurea spânzuraţilor”.

S-a născut pe 7 iulie 1923 în familia unui arhitect. A vrut să fie actor şi regizor, dar la stăruinţele părinţilor a studiat arhitectura. Apoi a urmat teatrul la Conservatorul Regal de Muzică şi Teatru din Bucureşti.

A debutat ca actor în 1946, în rolul lui Puck din „Visul unei nopţi de vară”, de W. Shakespeare. Apoi s-a alăturat echipei teatrului municipal Odeon – numit mai târziu teatrul Bulandra, unde a debutat ca regizor în 1957 cu „Omul care aduce ploaia”. În 1961 a devenit celebru pentru punerea în scenă cu totul originală a piesei „Cum vă place” de W. Shakespeare. De altfel Shakespeare a fost unul din autorii preferaţi ale regizorului şi a facut minuni cu punerile sale în scenă. Obişnuia să spună că singura piesă pe care a rata-o a fost Macbeth, pentru că nu a pus-o în scenă.

A fost peste 10 ani director artistic al Teatrului Bulandra. De altfel, acesta a fost construit pentru el, de tatăl său. Inginerul Liviu Ciulei a făcut două teatre pe Bulevardul Magheru : Ritz şi Odeon, actualul Nottara, pentru cei doi copii ai săi Ana şi Liviu Ciulei. Au fost naţionalizate, iar după revoluţie statul român nu a restituit nimic moştenitorilor.

Succesele profesionale n-au reprezentat totdeauna şi victorii în plan personal, artistul fiind, nu o dată, în ţara lui, îngenunchiat de obtuzitatea, schematismul şi agresivitatea unor sistem politic de împrumut. Lupta sa cu cenzura nu s-a văzut pe scenă, dar spectatorii ştiau şi îl iubeau şi mai mult.Vreme de 10 ani i s-a interzis să semneze ca regizor, din cauza originii sale nesănătoase, iar în 1980 a fost  demis de la conducerea teatrului Bulandra. A fost anul în care nu s-a mai întoars în ţară şi a lucrat în Europa, America, Canada, Australia.

A fost director artistic al teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, iar din 1986 profesor de teatru la Columbia University şi New York University din New Yourk City. S-a întors în ţară după 1989, şi a fost numit Director de onoare al Teatrului Bulandra.

Ca arhitect, în afara scenografiilor majorităţii pieselor regizate de el, Liviu Ciulei a contribuit la reconstrucţia auditoriului Teatrului Bulandra, precum şi a altor teatre.

În 1992, Liviu Ciulei a devenit membru corespondent al Academiei Române. În 1996, UNITER i-a acordat Premiul pentru întreaga sa activitate. În 2004 a fost Preşedintele de Onoare al Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, care s-a deschis cu „Pădurea spânzuraţilor”, până la acea dată singurul film românesc premiat la Cannes. În 2006 a devinit membru de onoare al Ordinului Arhitecţilor din România.

Într-un interviu acordat unei televiziuni americane, Ciulei spunea: „Arta are puterea de a cuprinde evenimentele, mentalitatea, gustul şi obiceiurile timpului, iar rolul nostru este de a le include în procesul artistic. Să vorbim generaţiilor viitoare despre ceea ce suntem„. Şi, într-adevar, Liviu Ciulei a vorbit.

Vezi VIDEO cu povestea lui Liviu Ciulei spusă de el însuşi:

Liviu Ciulei a regizat filmele Erupția (1957), Valurile Dunării (1959), Pădurea spânzuraților (1964), O scrisoare pierdută (1977).

El a fost şi scenarist la producţiile Mitrea Cocor (1952), Nepoţii gornistului (1953), Răsare soarele (1954), Pasărea furtunii (1957), Facerea lumii (1971) şi O scrisoare pierdută (1977).

A primit de-a lungul vieţii mai multe distincţii: Ordinul Muncii clasa a II-a (1964), Globul de Cristal, Karlovy Vary (1969) pentru filmul Valurile Dunării, Premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes 1965, pentru filmul Pădurea spânzuraților, Premiul UNITER (1996), Premiul de Excelență UNITER (2001), Premiul de Excelență în cinematografia română (2002), Membru de onoare al Ordinului Arhitecților (2006).