A.S.F. a decis amendarea companiei City Insurance și încetarea supravegherii companiei Euroins

Economica.net
01 04. 2020
city-insurance_94512400

Potrivit A.S.F., în urma controlului efectuat au rezultat o serie de încălcări ale Legii 237/2015 privind metodologia de calcul a rezervelor tehnice. Că urmare a constatării acestor abateri, Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis amendarea firmei City Insurance cu 100.000 de lei. Totodată, Consiliul A.S.F. a stabilit în sarcina asigurătorului obligația de a implementa măsuri de natură operațională și prudențială pentru remedierea deficiențelor constatate în cadrul acțiunii de control periodic, cu privire la modalitatea de lichidare a dosarelor de daună și la diminuarea nivelului unor riscuri identificate, măsuri care trebuie implementate până la finalul anului 2020.

City Insurance este liderul pieței de asigurări cu aproape 3 milioane de clienți și singura companie de pe piață cu acționariat românesc. Compania se află în discuții avansate pentru o vânzare și și-a luat în acest scop un consultant de pe piața londoneză. Asigurătorul a stabilit un nou record istoric, în 2019, ajungând la prime de circa 410 milioane de euro, dar a contractat și un credit de 25 de milioane de euro pentru a accelera plata daunelor.

Primele brute subscrise de companie au urcat cu 28%, în timp ce despăgubirile plătite au crescut cu 33%, până la 244 de milioane de euro. În portofoliul City Insurance sunt acum aproape 2,2 milioane de vehicule asigurate RCA, 172.000 de locuințe și 225.000 de persoane asigurate pentru riscul de accidente.

În același comunicat făcut public astăzi, A.S.F. a mai anunțat că înncetează mandatul Fondului de Garantare a Asiguraților, în calitate de administrator temporar, la Societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A.