A șasea oară a fost cu noroc: consorțiul Electromontaj-Koncar va retehnologiza hidrocentrala Vidraru. Hidroelectrica a atribuit contractul

Hidroelectrica a atribuit contractul pentru retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru, una dintre cele mai importante și strategice investiții în infrastructura energetică din România, arată compania într-un comunicat de presă.
Mihai Nicuţ - lun, 01 iul. 2024, 18:18
A șasea oară a fost cu noroc: consorțiul Electromontaj-Koncar va retehnologiza hidrocentrala Vidraru. Hidroelectrica a atribuit contractul

Contractul, estimat inițial la 188.716.632 de euro fără TVA, a fost adjudecat de asocierea formată din Electromontaj (lider de asociere), Koncar – Engineering Co. Ltd. for Production and Services și Butan Grup (subcontractant) cu valoarea de 188.382.020,89 de euro fără TVA, arată Hidroelectrica.

„Atribuirea acestui contract reprezintă un pas important pentru modernizarea și eficientizarea infrastructurii hidroenergetice a companiei. Retehnologizarea Vidraru va asigura nu doar o capacitate crescută de producție a energiei regenerabile, dar și un impact pozitiv asupra stabilității rețelei energetice naționale. Suntem încrezători că parteneriatul cu Electromontaj și asociații săi va aduce rezultate remarcabile. Această investiție majoră subliniază angajamentul Hidroelectrica de a moderniza și optimiza capacitățile sale de producție, asigurând astfel o contribuție semnificativă la obiectivele naționale și europene de energie regenerabilă și sustenabilitate”, a spus Károly Borbély, CEO Hidroelectrica.

La rândul său, Bogdan Badea, director de investiții al Hidroelectrica, a subliniat: ”Succesul pe care îl marcăm vine ca rezultat al unei analize de profunzime a pieței care a permis înțelegerea cauzelor care au blocat anterior investițiile majore la Vidrau. Am actualizat indicatorii la valorile corecte, am ascultat și am înțeles provocările ridicate pentru eventualii contractanți de un proiect de asemenea anvergură și am flexibilizat anumiți parametri astfel încât demersul să devină realizabil.

Proiectul de retehnologizare a Vidraru este unul complex și ambițios, implicând tehnologii de ultimă generație și soluții inovatoare. Așteptăm cu nerăbdare să începem lucrările și să vedem impactul pozitiv pe termen lung asupra producției de energie și asupra mediului înconjurător. Mulțumim echipei noastre și partenerilor pentru eforturile depuse până acum și suntem pregătiți să ducem acest proiect la bun sfârșit”.

AHE Vidraru este unul dintre obiectivele hidroenergetice emblematice din România, iar centrala, cu o putere instalată de 220 MW, joacă un rol deosebit de important pentru sistemul energetic national (SEN), deoarece participă și la reglajul putere-frecvență, asigurând totodată servicii de sistem. Hidrocentrala Vidraru, pusă în funcțiune pe 9 decembrie 1966, utilizează potențialul hidroenergetic al Argeșului pe un sector de 28 km lungime, între Cumpăna și Oiești, valorificând o cădere totală de apă de 324 de metri.

Lacul de acumulare are un volum total de 465 de milioane mc, din care 320 de milioane mc reprezintă volumul util.
Barajul Vidraru a fost, la momentul inaugurării, al cincilea în Europa și al nouălea în lume între construcțiile similare. Amenajarea asigură o producție anuală de energie electrică de circa 400 GWh.

“Reamintim că, până la procedura actuală, Hidroelectrica a realizat – începând cu anul 2016, alte cinci procese de achiziție pentru retehnologizarea centralei hidroelectrice Vidraru, cauza principală a neatribuirii acestora fiind constituită de neconformitatea ofertelor primite cu cerințele caietului de sarcini”, arată Hidroelectrica.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și furnizează servicii tehnologice pentru Sistemul Energetic Național. Compania, esențială pentru un sector strategic, cu implicații în siguranța națională, operează 187 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW și – în plus, deține un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. De asemenea, compania deține o cotă de 13.09% din piața de furnizare.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...