A treia hidrocentrală pe Dunăre, Porțile de Fier 3: România și Serbia se pregătesc să semneze memorandum

Serbia și România intenționează să semneze un memorandum de înțelegere (MoU) privind construcția centralei hidroelectrice reversibile Porțile de Fier (Djerdap) 3 pe fluviul Dunărea cât mai curând posibil, a declarat luni ministrul sârb al energiei, Dubravka Djedovic Handanovic, adăugând că documentul este în prezent în curs de finalizare, potrivit SeeNews.
Mihai Nicuţ - mar, 05 aug. 2025, 08:51
A treia hidrocentrală pe Dunăre, Porțile de Fier 3: România și Serbia se pregătesc să semneze memorandum

„Construcția acestei centrale hidroelectrice reversibile poate îmbunătăți stabilitatea sistemelor energetice, poate facilita integrarea surselor de energie regenerabilă în rețeaua energetică regională și poate oferi soluții pentru stocarea sezonieră a electricității, în beneficiul ambelor părți,” a declarat Djedovic Handanovic într-o postare pe Instagram, în urma unei convorbiri telefonice cu ministrul român al energiei, Bogdan Ivan.

Serbia a finalizat deja studiul hidrologic și studiul preliminar de fezabilitate pentru proiectul Porțile de Fier 3, potrivit unor declarații făcute de Djedovic Handanovic în martie anul trecut, citate de presa locală.

Conform Planului Național Integrat pentru Energie și Climă al Serbiei, care acoperă perioada până în 2030 și oferă o viziune până în 2050, adoptat de guvern în iulie anul trecut, Porțile de Fier 3  este planificată să aibă o capacitate totală instalată de 1.800 MW și să fie finalizată până în 2038, cu un cost estimat de 1,4 miliarde de euro.

Producătorul de energie de stat din Serbia, EPS, și omologul său român, Hidroelectrica – majoritar deținut de stat – operează deja împreună centralele hidroelectrice Porțile de Fier 1 și Porțile de Fier 2 pe Dunăre, la granița dintre cele două țări, amintește SeeNews. În partea românească, centralele au o putere instalată de 1.164 MW (Porțile de Fier I) și de 251 MW (Porțile de Fier 2).

În prezent, Serbia are o singură centrală hidroelectrică reversibilă – centrala Bajina Basta, cu o capacitate de 614 MW, situată în vestul țării – și plănuiește construcția unei alte unități – centrala Bistrica, cu o capacitate de 646 MW, tot în vestul țării.

Potrivit site-ului Hidroelectrica, România are în total 91,5 MW de capacitate hidroelectrică reversibilă, arată SEENews. Țara noastră intenționează, de asemenea, să dezvolte centrala reversibilă Tarnita-Lăpuștești, cu o capacitate de 1.000 MW.

Fostul ministru Burduja a pus condiții pentru Porțile de Fier 3

Ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat la începutul lui august 2024,  la Porţile de Fier I, după semnarea memorandumului privind proiectul interconectorului de gaze cu Serbia, că în cadrul discuţiilor cu omologul său de la Belgrad a fost abordată şi problema proiectului sârbesc Porţile de Fier III, însă partea română nu va face niciun compromis cu privire la producţia de energie electrică de la hidrocentralele Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II.

„Nu în ultimul rând azi a fost abordat subiectul Djerdap 3, o centrală cu acumulare prin pompaj pe teritoriul Serbiei, fiind la un nivel preliminar de studiu de prefezabilitate. Partea sârbă a lucrat cu compania americană Bechtel care a făcut acest studiu de prefezabilitate şi acum o săptămână au prezentat date preliminare referitorare la această investiţie şi un posibil impact asupra infrastructurii de la Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II”, a spus ministrul Burduja atunci.

„Sub nicio formă nu dorim să aibă de suferit producţia de energie electrică de la Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II. Fiind o hidrocentrală cu acumulare prin pompaj, înţelegem importanţa ei, rolul ei în asigurarea unor servicii de sistem de echilibrare, dar nu vom face niciun compromis de la producţia de energie electrică de la Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II”, a mai spus atunci fostul ministru Energiei.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat luni în faţa mai multor lideri europeni ca o parte din împrumutul de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei de către Uniunea Europeană în......
Grindeanu: După 1 septembrie se va intra într-un calendar pentru desemnarea unui prim-ministru
Grindeanu: După 1 septembrie se va intra într-un calendar pentru desemnarea unui prim-ministru
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că, după data de 1 septembrie, se va ...
Macron le cere aliaţilor din Coaliţia de Voinţă să intensifice lupta împotriva flotei fantomă a Rusiei
Macron le cere aliaţilor din Coaliţia de Voinţă să intensifice lupta împotriva flotei fantomă a Rusiei
Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut luni acţiuni mai dure împotriva aşa-numitei flote fantomă a Rusiei şi ...
Eugen Rădulescu: Viitorul economiei rămâne extrem de incert; avem câteva zile să salvăm ce se mai poate din PNRR
Eugen Rădulescu: Viitorul economiei rămâne extrem de incert; avem câteva zile să salvăm ce se mai poate din PNRR
Viitorul economiei româneşti rămâne extrem de incert, mai avem doar câteva zile pentru a salva ce se mai poate din Planul ...