VIDEO S-a deschis circulația pe A7 Focșani – Adjud. Se circulă neîntrerupt pe autostradă de la București la Adjud

23 12. 2025
a7 deschidere

 

„De astăzi se circulă continuu de la București la Adjud (aproximativ 250 km pe A7 și A3)”, a subliniat șeful CNAIR.

Potrivit lui, odată cu acest sector, infrastructura rutieră de mare viteză din România atinge borna de 1.418 km.

Pistol adaugă că este o investiție vitală pentru economia Moldovei, care primește astfel o șansă istorică la dezvoltare.

Încă 124 km din A7 finalizați anul viitor?

„Lucrările continuă pe restul de 124 km ai A7. Anul viitor vom circula neîntrerupt pe autostradă de la București la Pașcani (335 km)”, estimează șeful CNAIR.

Tronsonul de circa 50 de kilometri dat în trafic marți, 23 decembrie, este construit de UMB și este format din:

  • Lotul 1: Focșani – Domnești Târg (35,6 km)
  • 17 km din Lotul 2: Domnești Târg – Răcăciuni (38,78 km)

Pentru lotul 1, valoarea contractului este de 2,3 miliarde de lei, în vreme ce pentru lotul 2 este de 2,48 miliarde de lei, sume fără TVA. Finanțarea este asigurată prin PNRR.

CITEȘTE ȘI: