AB InBev obţine 11 miliarde de dolari în urma vânzării diviziei din Australia

Anheuser-Busch InBev, producătorul numărul unu de bere la nivel mondial, şi-a vândut operaţiunile din Australia grupului nipon Asahi, pentru 11 miliarde de dolari, şi a anunţat că ar putea relua listarea afacerii sale din regiunea Asia-Pacific, amânată din cauza condiţiilor nefavorabile de pe piaţă, transmite Reuters, citată de Agerpres. 
Economica.net - D, 21 iul. 2019, 09:40
AB InBev obţine 11 miliarde de dolari în urma vânzării diviziei din Australia
Vânzarea diviziei din Australia va ajuta AB InBev să-şi accelerate expansiunea pe alte pieţe în creştere rapidă, din regiune şi din lume. Tranzacţia ar urma să se finalizeze în primul trimestru din 2020 şi va ajuta la reducerea datoriei, se arată într-un comunicat al companiei belgiene, scrie Agerpres. 

Este cea mai mare tranzacţie realizată vreodată de Asahi şi va permite grupului nipon să devină al treilea producător global de bere, după AB InBev şi Heineken, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. 

Acordul vine la doar o săptămâna după ce AB InBev informase că nu va merge mai departe cu planificata listare la Bursa de la Hong Kong a afacerii sale din regiunea Asia-Pacific – Budweiser Brewing Company APAC Ltd – în ceea ce ar fi fost cea mai mare Ofertă Publică Iniţială (IPO) din acest an. Listarea ar fi ajutat la reducerea datoriilor AB InBev, care au crescut exploziv în 2016 ca urmare a preluării rivalului SABMiller pentru 104 miliarde de dolari, o tranzacţie care a creat un gigant care domină 30% din piaţa mondială a berii. 

Sursele au explicat că de câteva luni Asahi şi-a exprimat interesul pentru achiziţionarea diviziei din Australia a AB InBev dar discuţiile s-au finalizat numai după renunţarea de către compania belgiană a listării afacerii sale din regiunea Asia-Pacific. 

„AB InBev a reluat rapid negocierile cu Asahi deoarece a realizat că poate obţine aproximativ aceeaşi sumă ca în urma Ofertei Publice Iniţiale. Discuţiile au avut loc la Londra şi Hong Kong”, au adăugat sursele. 

Încă există argumente pentru listare, acum excluzând divizia din Australia, dacă se va obţine „o valoare corectă”, se arată într-un comunicat al AB InBev. 

La finalul lui 2018 datoria totală a AB InBev se ridica la 102,5 miliarde de dolari. 

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...