Absenţa lui Sima împiedică CNVM să mai controleze Sibex

Autoritatea pieţei de capital, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), a anunţat, în sfârşit, că propria decizie „de validare a domnului Sima Cristian în funcţia de administrator al operatorului de piaţă SIBEX - Sibiu Stock Exchange îşi încetează aplicabilitatea“. Sima pierde dreptul de a fi preşedintele bursei Sibex, dar face greutăţi controlului CNVM.
Adrian N. Ionescu - lun, 29 oct. 2012, 08:09
Absenţa lui Sima împiedică CNVM să mai controleze Sibex

CNCM îşi motivează decizia cu „faptul că pe parcursul derulării controlului la sediul SIBEX (…) dl Cristian Sima nu a putut fi contactat (…), „manifestându-şi însă prezenţa prin numeroasele apariţii şi luări de poziţii prin intermediul mass-media“, se spune în decizia CNVm, publicată în buletinul instituţiei.

„Lipsa dlui Cristian Sima de la sediul operatorului de piaţă“ şi „imposibilitatea de a fi contactat a făcut imposibilă clarificarea unor aspecte privind activitatea operatorului de piaţă, ceea ce a condus la îngreunarea derulării acţiunii de control (precizăm că aceste aspecte au legătură directă cu activitatea de administrator desfăşurată de către dl Cristian Sima, astfel încât nu puteau fi clarificate decât de către acesta)“, mai spune decizia.

Deoarece această conduită, contrară atribuţiilor şi responsabilităţilor unui administrator al unui operator de piaţă, coroborată cu afirmaţiile făcute de acesta în spaţiul public afectează administrarea sigură şi prudentă a operatorului de piaţă.

Autoritatea pieţei „constată că nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.19 lit. a) din Regulamentul C.N.V.M. nr.2/2006 care au stat la baza validării de către C.N.V.M. a dlui Cristian Sima în calitate de membru al Consiliului de administraţie al operatorului de piaţă S.C. SIBEX – Sibiu Stock Exchange S.A“.

Cristian Sima, fost preşedinte al Bursei din Sibiu, a fugit din ţară după ce a pierdut banii clienţilor WBS Holding, o societate înregistrată în Insulele Virgine prin care Sima tranzacţiona în numele clienţilor pe pieţele valutare străine.

Totodată, CNVM a suspendat , 25 octombrie, activitatea societăţii de brokeraj WBS România, fondată de Cristian Sima, pentru o perioadă de până la două săptămâni, până la definitivarea unui raport de control.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Provocare monumentală pentru Umbrărescu pe Autostrada Moldovei A7: Finalizarea în două luni și jumătate a 22 de kilometri
FOTO Provocare monumentală pentru Umbrărescu pe Autostrada Moldovei A7: Finalizarea în două luni și jumătate a 22 de ...
UMB, cel mai mare constructor român de autostrăzi, a mobilizat peste 400 de muncitori și 10 macarale pentru construirea viaductului de 1,2 kilometri de la Cleja, punctul critic de pe ultimul lot......
Primul mall din provincie se modernizează: investiții de 9 milioane de euro la Iulius Mall Iași
Primul mall din provincie se modernizează: investiții de 9 milioane de euro la Iulius Mall Iași
Iulius și Atterbury Europe investesc nouă milioane de euro în modernizarea primului centru comercial modern deschis în ...
Povestea BunRomanesc.ro continuă: 5 ani de tradiție și un nou început numit Windrider.ro (P)
Povestea BunRomanesc.ro continuă: 5 ani de tradiție și un nou început numit Windrider.ro (P)
Cinci ani de BunRomanesc.ro. Cinci ani de drum frumos, greu, imprevizibil — dar al nostru. Când am pornit BunRomanesc.ro, ...
RCA  pe AmParcat, aplicația unde poți juca la Loto. OTTO Broker  va oferta și CASCO: Jumătate dintre clienți cumpără 100% online
RCA pe AmParcat, aplicația unde poți juca la Loto. OTTO Broker va oferta și CASCO: Jumătate dintre clienți cumpără ...
Asigurările online se dezvoltă tot mai mult, pe măsură ce în piață au apărut asigurători noi, orientați mai ales ...