Absurdul perfect: regiile de termoficare vor fi obligate să livreze apă caldă şi căldură chiar dacă nu mai au bani să producă sau să cumpere

Prevederea apare într-un proiect de OUG referitor la continuarea programului de investiţii în sistemele de distribuţie centralizată, în perioada 2019-2027 şi modifică Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006.

Iată modificarea

Articolul 36 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 5 martie 2013, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La alineatul (3), litera a) se abrogă.

2. După alineatul (4), se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: „(5) Operatorii serviciilor de utilităţi publice nu au dreptul să înceteze, să suspende sau să limiteze furnizarea/prestarea serviciilor către utilizatori, până la pronunţarea unei hotărâri definitive a instanţelor de judecată competente, în situaţia existenţei unor litigii contractuale pecuniare, cu obligaţia utilizatorilor de a achita debitele financiare curente.”

Ce se abrogă: posibilitatea societăţilor locale de termoficare de a suspenda sau limita furnizarea/prestarea serviciilor către utilizatori, fără plata vreunei penalizări, cu un preaviz de 5 zile, dacă nu lie se plătesc facturile, cu penalităţi cu tot, în termen de 45 de zile.

Ce se introduce: interzicerea de a sista furnizarea agentului termic în caz de neplată, până când nu există o hotărâre definitivă a instanţei.

Această ultimă prevedere, care a apărut probabil pentru a proteja şi mai mult populaţia, poate crea de fapt un şi mai mare haos pentru societăţile de termoficare şi poate extinde blocajul financiar la furnizorii acestora. Să explicăm.

În majoritatea oraşelor din România unde mai funcţionează sistemele centralizate de termoficare preţul plătit de populaţie este mai mic decât costul real, iar Primăriile acoperă diferenţa, prin subvenţii. Societatea de furnizare a energiei termice (în majoritatea cazurilor deţinută chiar de Primărie) ia banii din facturile plătite de cetăţeni şi subvenţia de la Primărie şi plăteşte fie societatea care a produs agentul termic pe care l-a cumpărat pentru a-l distribui şi furniza apoi populaţiei fie (dacă tot ea şi le produce) furnizorul de gaz de la care a cumpărat gazul pentru a produce energia termică.

Problema nu este la populaţie care, în general plăteşte facturile, ci la Primării. Au fost cazuri (situaţie acutizată în acest an în Bucureşti-la acest moment Primăria Bucureşti are de plată 340 de milioane de lei, subvenţie pentru primele trei luni ale anului), în care Primăria nu plăteşte la timp subvenţia. Modificarea introdusă acum obligă societatea de termoficare să continue livrarea de energie termică populaţiei, chiar dacă ea nu primeşte banii pe subvenţie de la Primărie, până când societatea şi Primăria nu au parte de o decizie definitivă a unei instanţe în această chestine.

Asta înseamnă în primul rând ca, în majoritatea cazurilor societatea de termoficare să-şi dea în judecată pşte ractic patronul, pentru că majoritatea firmelor de termoficare sunt deţinute de primării.

Citeşte şi:

Romgaz ar putea fi obligată să accepte plata eşalonată a gazelor pentru Elcen. Altfel, Bucureştiul rămâne fără apă caldă

Apoi, dacă s-a ajuns în situaţia ca Primăria să nu plătească la timp subvenţiile, firma de termoficare nu poate plăti la rândul ei integral energia termică ce a fost cumpărată de la producători (CET-uri de exemplu) sau gazele, dacă firma de termoficare are propriile sale centrale. Însă ea trebuie să furnizeze în continuare energie termică populaţiei, chiar dacă nu mai are bani să o cumpere sau să o producă, până când se termină procesul cu Primăria care nu i-a dat banii de subvenţie. Cum poate continua ea furnizarea? Doar dacă firma care îi vindea energia termică sau gazele acceptă să continue livrarea dar fără să fie plătită la timp pentru asta.

1,147 milioane de apartamente mai erau branşate la reţele de termoficare la finalul anului 2018, potrivit ANRE, în toată ţara, dintre care jumătate în Bucureşti.