ACAROM: Autorităţile lucrează la o legislaţie specială pentru simplificarea procedurilor privind licitaţii din infrastructură, apărare şi energie

Economica.net
30 05. 2017
licitatie_bani_proces_74651800_86680000_70847300_51089400_48687000_09022600

‘Autorităţile ne-au informat că lucrează la realizarea unei legislaţii speciale pentru proiectele strategice, adică infrastructură, apărare şi energie. Suntem optimişti şi credem că nu se mai poate da înapoi, că acest lucru trebuie realizat şi rămâne de văzut în ce termen’, a precizat Sicoe.

Potrivit acestuia, este vorba despre simplificarea procedurilor de derulare a licitaţiilor din aceste trei sectoare.

‘Autorităţile române ne-au informat că lucrează la simplificarea procedurilor de lansare în licitaţie şi la eliminarea acelor posibilităţi de a contesta contestarea la contestaţie, astfel încât subiectele pe aceste trei teme majore ale economiei româneşti – infrastructura, apărarea şi energia – să nu mai poată fi blocate de interese minore’, a adăugat preşedintele ACAROM.

La rândul său, Yves Caracatzanis, CEO al Renault România, prezent la conferinţa de presă, a arătat că infrastructura rutieră se poate dezvolta în România la fel cum s-a întâmplat şi cu cea de Internet, domeniu unde ţara noastră este cu mult înaintea altora.

‘Infrastructura nu este pentru Dacia sau pentru o anumită companie, ci pentru români şi pentru România. Camioanele noastre care rulează pe aceste şosele nu reprezintă majoritatea traficului. Infrastructura este foarte importantă pentru dezvoltarea ţării. Ca o comparaţie, în România avem o infrastructură de internet care funcţionează mult mai rapid decât în alte locuri, aşa că am încredere că, dacă s-a reuşit în domeniul internetului, se va reuşi şi în domeniul rutier’, a precizat reprezentantul producătorului auto.