Proiectul de Ordonanță de Urgență cu privire la introducerea pe teritoriul României a produselor utilizate, reparate sau recondiționate, precum și retragerea de pe piață a produselor noi constatate ca fiind produse periculoase, vizează inclusiv vehiculele second-hand și modul în care acestea pot fi importate în România.
Astfel, articolul 12 (1) prevede interzicerea introducerii „pe teritoriul României, în vederea punerii pe piață, cu titlu gratuit, a autovehiculelor, utilajelor agricole, utilajelor forestiere și remorcilor utilizate, reparate sau recondiționate care, potrivit documentelor emise de autoritățile competente din statul de proveniență, au fost declarate „daună totală”, au fost scoase din uz ori nu sunt eligibile pentru înmatriculare în statul de proveniență”.
La aliniatul 2 al aceluia articol se menționează că „este interzisă introducerea pe piață sau punerea la dispoziție pe piață, pe teritoriul României, a oricărui autovehicul care are norma de poluare mai mică decât Euro 3 / Euro III, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 2386/2024 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea individuală, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere, precum şi eliberarea atestatului tehnic pentru maşinile autopropulsate şi pentru vehiculele lente – RNTR 7.
La acest punct, oficialii ACAROM solicită în documentul transmis Ministerului Mediului ca norma de poluare să nu fie mai mică de Euro 6. În cel mai rău caz, Euro 5. Asociația argumentează că limitarea la Euro 6 va permite importul și înmatricularea autovehiculelor cu o vechime de maximum 11 ani, iar la Euro 5 cu o vechime de peste 17 ani.
„Considerăm că acceptarea importării unor autovehicule mai vechi de Euro 6, adică 11 ani, va determina o îmbătrânire a parcului auto ceea ce contravine obiectivelor României de reducere a poluării și îmbunătățire a siguranței rutiere”, arată oficialii ACAROM.
Următoarele puncte din proiectul de Ordonanță stabilesc că (3) încadrarea în situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se dovedește prin documente emise de autoritățile competente din statul de proveniență și, după caz, prin documente prevăzute de reglementările Registrului Auto Român; (4) Se permite introducerea pe teritoriul României, de către persoanele fizice, în vederea utilizării în scop personal, de bunuri pentru care au obligația declarării, într-un interval de 48 de ore de la intrarea în țară, la structura teritorială pentru protecția consumatorilor din subordinea ANPC, unde persoanele fizice își au domiciliul/rezidența; (5) Punerea pe piață a vehiculelor prevăzute la aliniatul 1 este permisă numai dacă acestea dețin certificare tehnică emisă de Registrul Auto Român, potrivit reglementărilor în vigoare.
Pentru a evita potențiale eludări ale reglementărilor de mai sus ACAROM propune „introducerea obligativității prezentării în dosarul de primă înmatriculare a autovehiculului în România a dovezii declarării la ANPC”. Astfel se asigură respectarea legislației, precum şi trasabilitatea persoană – autovehicul importat, pentru conformitate, siguranța și informarea corectă a consumatorului, sunt de părere cei de la ACAROM.
Nu în ultimul rând, ACAROM a solicitat modificarea articolului 2.3 din Nota de Fundamentare. În acesta este menționat că „se permite introducerea pe teritoriul României de către persoanele fizice, în vederea utilizării în scop personal, doar a unui număr de două autovehicule uzate anual, a unui număr de două trotinete electrice uzate anual sau a unui număr de două biciclete uzate anual, bunuri pe care sunt obligate să le declare într-un interval de 72 ore de la intrarea în țară la comisariatul județean din subordinea ANPC unde persoanele fizice își au domiciliul/rezidența”.
În acest caz Asociația Constructorilor de Automobile din România propune ca numărul de mașini second-hand care poate fi importat anual de o persoană fizică să fie de 1.
În susținerea reducerii la o singură mașină a permisiunii de a importa vehicule second-hand de către persoanele fizice, ACAROM arată că „România are al treilea cel mai îmbătrânit parc auto din UE; 70% dintre înmatriculările anuale sunt SH importate; peste 80% din SH importate au o vechime mai mare de 10 ani”.
ACAROM este organizația reprezentativă a sectorului auto din România și reunește peste 170 de companii membre – între care se regăsesc producătorii de automobile Dacia, Ford Otosan, Horse, Ford Romania Services, precum și furnizori de componente și servicii, universități tehnice și centre de cercetare. ACAROM are statut de utilitate publică și este membru asociat al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).