Accor vrea să deschidă peste 1.200 de hoteluri până în 2027

27 06. 2023
hotel ibis bucuresti 2353456

Industria hotelieră profită de pe urma creşterii preţurilor şi reluării călătoriilor după pandemie, iar consumatorii se grăbesc să călătorească chiar dacă majorarea dobânzilor alimentează temerile referitoare la o recesiune iar inflaţia reduce puterea de cumpărare a gospodăriilor, scrie Agerpres.

La o întâlnire cu investitorii organizată marţi, echipa de conducere de la Accor şi-a îmbunătăţit estimările, mizând în 2023 pe o creştere cuprinsă între 15% şi 20% a veniturilor pe cameră disponibilă (RevPAR). De asemenea, grupul francez se aşteaptă în acest an la un profit operaţional cuprins între 920 şi 960 milioane de euro.

Directorul general de la Accor, Sebastien Bazin, a spus că această creştere se datorează „confirmării unei cereri internaţionale foarte extinse în diferite ţări, unui sezon estival care va fi unul bun pe baza datelor actuale privind nivelul rezervărilor, şi deci cererea este în creştere pentru toate segmentele grupului şi în toate zonele geografice”.

Grupul francez mizează pe o creştere anuală de 9-12% a profitului operaţional începând din 2023 şi până în 2027. În aceeaşi perioadă, Accor intenţionează să îşi recompenseze acţionarii cu trei miliarde de euro via dividende şi răscumpărări de acţiuni.

Accor este un grup hotelier în domeniul ospitalităţii, care deţine 5.000 de hoteluri, staţiuni şi reşedinţe din 110 ţări. În România, Accor operează o reţea de 12 hoteluri cu aproximativ 1.641 de camere în Bucureşti, Sibiu, Constanţa şi Arad, iar planurile de dezvoltare ale grupului în România includ alte 11 noi hoteluri  în următorii ani care vor adăuga 1.510 camere noi în portofoliul Accor.