COTAR susţine că nu este organizator al manifestaţiilor din aceste zile. Protestele nu trebuie să degenereze și nu trebuie să se transforme în anarhie

 Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat organizarea unor proteste în luna ianuarie, dacă nu se vor finaliza discuţiile cu autorităţile în legătură cu problemele din transport şi din piaţa de asigurări, dar nu este organizator al manifestaţiilor din aceste zile şi nici nu a participat la întâlnirile cu Guvernul, precizează organizaţia duminică, printr-un comunicat.
Ion Dobreanu - Dum, 14 ian. 2024, 14:02
COTAR susţine că nu este organizator al manifestaţiilor din aceste zile. Protestele nu trebuie să degenereze și nu trebuie să se transforme în anarhie

„Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) salută orice protest democratic, fără implicarea factorului politic şi fără anarhie! Soluţia este continuarea dialogului cu autorităţile. Scopul nostru este să obţinem modificări legislative în favoarea românilor şi a economiei României, nu să dăm jos guverne sau să punem guverne. COTAR a anunţat organizarea unor proteste în luna ianuarie, dar nu este organizator al manifestaţiilor din aceste zile şi nici nu a participat la întâlnirile cu Guvernul. Din punctul nostru de vedere, aceste proteste, chiar spontane fiind, nu trebuie să degenereze şi nu trebuie să se transforme în anarhie. Noi toţi, transportatori, agricultori şi alte categorii din industrie trebuie să ne punem la masa discuţiilor, pentru negocieri”, arată sursa citată.

În context, organizaţia subliniază că 70% dintre revendicările celor care protestează în aceste zile pot fi rezolvate într-un termen rezonabil, sunt pertinente, iar unele chiar foarte urgente şi necesare.

COTAR arată că unele soluţii au fost prezentate de reprezentanţii săi încă de la finalul anului trecut iar rezolvarea stă în mâna autorităţilor din România.

„În legătură cu plafonarea preţului RCA la un tarif de 4.500 de lei pentru clasa de bonus B0 – considerăm că iniţiativa, în această formă, nu poate fi implementată, din două motive: acel tarif este nesustenabil, dacă mai vrem ca acea poliţă RCA să poată despăgubi daunele produse din accidente. City Insurance a vândut poliţe RCA la acel nivel de preţ şi a dat faliment, producând pagube uriaşe pe această piaţă. De asemenea, plafonarea pe termen lung a unui preţ contravine legislaţiei europene, iar o astfel de măsură nu poate fi menţinută nici măcar pe termen mediu. Se poate face, însă, altceva: se poate lua ca reper tariful RCA de referinţă, care este unul sustenabil, astfel încât orice tarif RCA care depăşeşte acel nivel să fie redistribuit de către BAAR spre una dintre companiile de asigurări care să fie obligată să îl accepte, la tariful de referinţă publicat pe site-ul ASF. În cazul transportatorilor, tariful de referinţă publicat în luna decembrie 2023, valabil timp de 6 luni, este de 8.609 lei. Tariful nu a fost calculat nici de COTAR, nici de ASF şi nici de vreo firmă de asigurări. Este un tarif calculat de o firmă de consultanţă din „Big 4″, tarif RCA complet sustenabil şi despre care nu se poate bănui că va conduce la falimentarea unui nou jucător din piaţa RCA, dar va fi aproape la jumătate din preţurile reale de vânzare ale RCA-ului de astăzi pentru transportatori”, se arată în comunicat.

În legătură cu propunerile de suspendare a poliţei RCA, confederaţia transportatorilor consideră că propunerea este 100% realizabilă, pe modelul din Germania sau Italia: cu un simplu e-mail şi o declaraţie pe proprie răspundere care se transmite cu câteva zile înaintea suspendării poliţei RCA către compania de asigurări care a emis respectiva poliţă RCA şi către Poliţie şi, eventual, s-ar putea transmite şi către BAAR. „ASF poate emite o astfel de normă în cel mult 3 săptămâni. Măsura poate fi realizabilă în forma propusă de noi, în termen scurt. Nu excludem existenţa altor variante ce ar putea fi mai bune”, se mai precizează în document.

Măsurile cu privire la scurtarea timpilor de trecere a frontierei, prin optimizarea controlului, pot fi implementate în termen de aproximativ 3 luni, COTAR precizând, totodată, că se referă inclusiv la măsuri logistice care trebuie autorizate, cum ar fi mutatea cântarelor în diverse puncte de frontieră sau lărgirea în vama a spaţiului de control.

Pe de altă parte, organizaţia nu crede că alocaţia neimpozabilă la nivelul de 230 lei/zi poate fi susţinută integral, ţinând cont de modul în care a fost construit bugetul de stat pentru anul 2024, însă ar putea fi realizată începând de anul acesta, cel mai probabil nu la o astfel de valoare.

„Reglementarea unui mediu de concurenţă loială în transporturi. Din păcate, toate cele 5 măsuri propuse de către cei care au mers în aceste zile la negocierile de la Guvern sunt imposibil de implementat, atât timp cât România este membră UE şi are obligaţia respectării regulamentelor şi legislaţiei europene. Această revendicare nu poate fi implementată, neexistând un cadru juridic european care să permită adoptarea unor astfel de măsuri. Posibilitatea recuperării unui procent din acciza la combustibil (motorina profesională) este, fără îndoială, o măsură foarte utilă şi necesară în transportul rutier. Considerăm că poate fi implementată într-un termen rezonabil o subvenţie pe litrul de combustibil, dar nu trebuie să uităm că azi avem cea mai mică acciză la carburant, la nivel european”, se mai menţionează în comunicatul COTAR.

Cât priveşte aplicarea Ro-eTransport doar la mărfurile cu risc fiscal ridicat, transportatorii membri ai confederaţiei cred că propunerea poate fi implementată doar în măsura în care cadrul juridic european permite aceste excepţii.

De asemenea, COTAR susţine aplicarea unui tratament nediscriminator în relaţia cu orice operator economic, indiferent de naţionalitatea acestui operator iar dacă un transportator circulă în suprasarcină sau nu respectă timpii de condus trebuie să se supună consecinţelor legale.

„Vin mai ales cu un îndemn la vigilenţă, în astfel de momente. Să nu uităm ce se poate întâmpla atunci când economia unui stat ajunge în colaps. Toate măsurile pe care le negociem trebuie să fie sustenabile şi să nu ducă ţara în haos. S-au mai bucurat şi alte popoare de ieşirea în stradă a unor grupuri mari de protestatari, dar au constatat apoi că nu era spre binele lor, iar unii nu şi-au revenit nici astăzi din aceste situaţii de criză care au fost create cu mulţi ani în urmă. Interesul nostru nu este să ne distrugem economia şi să ajungem la imposibilitatea de a ne mai achita datoria externă, pentru că după ce se ajunge în situaţia asta, statul eşuat este preluat, fiind considerat neguvernabil, iar cineva ne poate cumpăra datoria externă, cu garanţii pe toate activele statului – ceea ce s-a mai întâmplat şi în cazul altor ţări. La aşa ceva duce haosul, dacă protestele degenerează, nicidecum la ceea ce cred unii protestatari care scandează în aceste zile lozinci din decembrie 1989. Suntem un stat democratic şi trebuie să ne apărăm interesele, înţelegând cum funcţionează economia unui stat. Tocmai de aceea, noi analizăm situaţia şi propunem soluţii”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

COTAR reprezintă peste 100.000 de membri din transporturi de persoane, urbane, suburbane, judeţean, interjudeţean, transportul de marfă, taximetrie, şcoli de şoferi, unităţi reparatoare auto, brokeri de asigurări şi activităţile conexe ale acestora, fiind confederaţie reprezentativă pe sectoarele pe care le reprezintă.

Te-ar mai putea interesa și
Criză Albania – Proteste violente în Tirana. Cel puţin 13 răniţi după ciocniri între manifestanţi antiguvernamentali şi poliţie
Criză Albania – Proteste violente în Tirana. Cel puţin 13 răniţi după ciocniri între manifestanţi antiguvernamentali ...
Cel puţin 13 persoane au fost rănite în ciocniri izbucnite luni seara la Tirana la o manifestaţie a opoziţiei de dreapta la care protestatarii au cerut demisia premierului Edi Rama, a consemnat......
Topul Naţional al Firmelor – Primele 10 companii au o cifră de afaceri cumulată de 270,56 miliarde de euro (date CCIR)
Topul Naţional al Firmelor – Primele 10 companii au o cifră de afaceri cumulată de 270,56 miliarde de euro (date ...
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a finalizat clasamentul companiilor româneşti care şi-au depus bilanţul ...
Petrom începe să vândă gaze consumatorilor industriali din Bulgaria
Petrom începe să vândă gaze consumatorilor industriali din Bulgaria
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, își extinde activitatea de furnizare gaze ...
Boloş participă la reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN)
Boloş participă la reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN)
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, participă marţi, la Luxemburg, la reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare, ...