Acord de cooperare în domeniul justiţiei, semnat între România şi Qatar

Economica.net
21 10. 2015
mini_97643100

Ministrul român al Justiţiei a subliniat că acest prim instrument bilateral reconfirmă dorinţa celor două părţi pentru consolidarea cooperării în domeniul juridic şi deschide perspectiva identificării celor mai bune mijloace şi mecanisme de abordare a problemelor juridice de interes comun.

‘Este un acord de cooperare generală între România şi Qatar. Practic, punem bazele unei relaţii instituţionalizate. Noi avem relaţii bune cu Qatar. (…) O cooperare în fapt avem demult, o cooperare foarte bună, acum încercăm să facem una la nivel de instituţii. Practic, o să constituim un comitet care va trece în revistă zone de cooperare în special în materie civilă, în materie penală se întâmplă deja’, a declarat Robert Cazanciuc, la MAE.

Potrivit Ministerului Justiţiei, prin acest acord, părţile îşi propun realizarea unui schimb mai eficient de informaţii legislative, de experienţă şi bune practici între experţi ai celor două ţări, prin organizarea de vizite de documentare, de seminarii şi conferinţe, precum şi prin stabilirea de parteneriate, sub conducerea unui comitet comun, format din reprezentanţi ai celor două ministere.