Acord de liber schimb UE-SUA: România se alătură celor 13 ţări care susţin excepţia culturală

Treisprezece miniştri ai culturii europeni, între care cei ai Germaniei, Spaniei, Italiei şi României, au co-semnat o scrisoare împreună cu omologul lor francez, Aurelie Filippetti, pentru a cere ca sectorul audiovizual să fie exclus din acordul de liber-schimb care urmează să fie negociat între SUA şi UE, informează AFP marţi.
Economica.net - mar, 14 mai 2013, 04:59
Acord de liber schimb UE-SUA: România se alătură celor 13 ţări care susţin excepţia culturală

La iniţiativa Franţei, miniştrii culturii austriac, belgian, bulgar, cipriot, german, italian, polonez, portughez, român, slovac, sloven, spaniol şi ungar au semnat acest text adresat luni preşedinţiei irlandeze a UE şi Comisiei Europene.

În scrisoare, ei cer să fie ‘menţinută pe deplin poziţia reafirmată constant de UE, care a exclus întotdeauna – în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi în negocierile bilaterale – serviciile audiovizuale de la orice angajament al liberalizării comerciale’.

‘Toată politica Uniunii şi a statelor sale membre ar fi compromisă dacă excluderea pe care o cerem nu ar fi asigurată’, scriu miniştrii europeni ai culturii, care estimează – mai larg – că trebuie păstrată ‘însăşi capacitatea noastră de a alege şi de a face să existe legislaţiile şi reglementările noastre în faţa evoluţiilor tehnologice şi economice’.

Ministrul francez al culturii, care a cerut şi primit luni un raport cu 80 de propuneri pentru a adapta excepţia culturală în Franţa la revoluţia numerică, va trebui să apere această poziţie comună vineri, în cursul reuniunii miniştrilor culturii din UE, care vor aborda problema unui acord de liber-schimb cu SUA.

Negocierile transatlantice în vederea creării uneia dintre cele mai mari zone de liber-schimb din lume nu au început încă formal. Parlamentul European şi statele membre trebuie să aprobe mandatul discuţiilor în timp ce în SUA mai întâi trebuie consultat Congresul în această problemă.

‘Totul trebuie pus pe masa negocierilor, inclusiv problemele dificile, fără excepţie’, a estimat luni premierul britanic David Cameron, invitat la Casa Albă, la Washington. ‘Este o şansă veritabilă ca procesul să fie lansat la timp pentru summit-ul G8 (17-18 iunie, în Irlanda de Nord). Cele cinci săptămâni care urmează sunt deci cruciale’, a mai estimat Cameron.

Te-ar mai putea interesa și
Stare de urgenţă în California, din cauza El Nino
Stare de urgenţă în California, din cauza El Nino
Guvernatorul Californiei a declarat luni stare de urgenţă înaintea manifestării fenomenului climatic El Nino pe coasta vestică americană, care ar putea avea consecinţe devastatoare,......
Marii investitori americani sunt îngrijoraţi de criza politică din România. Ce a spus Nicușor Dan, de la New York
Marii investitori americani sunt îngrijoraţi de criza politică din România. Ce a spus Nicușor Dan, de la New York
Preşedintele Nicuşor Dan a discutat luni cu reprezentanţi ai companiilor, băncilor şi fondurilor de investiţii americane ...
Când mașina se oprește, planurile nu trebuie să se oprească: ce înseamnă, concret, asistența rutieră
Când mașina se oprește, planurile nu trebuie să se oprească: ce înseamnă, concret, asistența rutieră
O pană de cauciuc, o baterie descărcată, o defecțiune sau lipsa combustibilului pot opri o călătorie fără avertisment, ...
Autorizațiile de construire se digitalizează. Cum va funcționa Ghișeul Unic Național și când e nevoie de intervenția unui avocat
Autorizațiile de construire se digitalizează. Cum va funcționa Ghișeul Unic Național și când e nevoie de intervenția ...
Noul Cod CATUC a înlocuit o parte semnificativă din vechiul cadru legislativ, inclusiv Legea nr. 350/2001 și Legea nr. ...