Acord de principiu privind recunoaşterea calificărilor profesionale în UE

Parlamentul European, Comisia Europeană şi preşedinţia irlandeză a Consiliului UE au ajuns la un acord de principiu în vederea unei mai bune recunoaşteri a calificărilor profesionale între ţările membre, mai ales sub forma unui card profesional european care listează abilităţile profesionale, informează joi AFP.
Economica.net - J, 13 iun. 2013, 13:52
Acord de principiu privind recunoaşterea calificărilor profesionale în UE

Acordul, obţinut miercuri seară şi care trebuie să fie adoptat în mod formal de Parlamentul European şi Consiliu, are ca scop revizuirea unei directive europene privind calificările profesionale, pentru a încuraja şi simplifica mobilitatea lucrătorilor în Europa.

Cei care vor dori să muncească în altă ţară membră vor putea mai uşor şi mai repede să obţină recunoaşterea calificărilor lor, a apreciat într-un comunicat eurodeputata franceză Constance Le Grip.

Cardul profesional, în cadrul unei mobilităţi temporare, îi va permite deţinătorului furnizarea de servicii ‘fără alte formalităţi în ceea ce priveşte calificările’, explică într-un comunicat comisarul european pentru piaţă internă şi servicii, Michel Barnier.

Acesta va fi introdus numai în profesiile în care este dorit. Comisarul Barnier a salutat faptul că infirmierii şi inginerii au manifestat deja ‘un net interes’ pentru cardul profesional.

Directiva introduce, de asemenea, o actualizare a condiţiilor de formare, inclusiv o mai mare transparenţă în ceea ce priveşte formarea continuă în anumite profesii precum medicina, stomatologia, farmacia, medicina veterinară, arhitectura.

În paralel cu facilitarea mobilităţii, mai ales în sectorul medical, directiva veghează la întărirea securităţii pacienţilor şi consumatorilor în general, creând un mecanism de alertă şi clarificând regulile privind cunoştinţele lingvistice ale celor care merg să lucreze în altă ţară a Uniunii.

Această directivă modernizată va contribui la satisfacerea nevoilor de mână de lucru în Europa şi va veni în ajutorul celor care caută un loc de muncă şi au un grad înalt de calificare, în special tinerii, potrivit comisarului european Michel Barnier.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...