Acord între Gazprom şi Lituania pentru tranzitul gazelor naturale spre Kaliningrad

Economica.net
29 12. 2015
kaliningrad_map_71947500

Operatorul gazoductelor lituaniene Amber Grid a precizat că acordul se referă la transportul prin teritoriul acestei foste republici sovietice a 2,5 miliarde m.c. gaze ruseşti anual, în valoare de aproximativ 10-11 milioane de euro, spre regiunea Kaliningrad, izolată între Marea Baltică, Lituania şi Polonia, scrie Agerpres.

Semnat la 24 decembrie, noul acord – în vigoare până la sfârşitul anului 2025 – este ‘comparabil’ contractului actual care expiră la sfârşitul acestui an, a explicat operatorul într-un comunicat.

Dependenţa tranzitului gazelor naturale spre Kaliningrad de Lituania suscitase nelinişti în Rusia, într-un context al tensiunilor crescute între Est-Vest în legătură cu Ucraina.

Lituania, ţară membră a NATO şi a zonei euro, îşi reluase controlul asupra gazoductelor proprii când Gazprom vânduse anul trecut părţile sale în societăţile de distribuire a gazelor în această ţară baltică de trei milioane de locuitori.

Lituania spărsese astfel monopolul rusesc asupra livrărilor de gaze inaugurând în ianuarie un terminal plutitor de gaze naturale lichefiate (GNL) pe Baltica. Dar Gazprom rămâne furnizorul său cheie şi discuţii asupra unui nou contract sunt în curs.