Acord Iran-SUA. Discuţii în Qatar înaintea de semnarea unui înţelegerii
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/05/qatar-doha-457674534656-747x420.jpg)
„Vor avea loc reuniuni pregătitoare separate cu fiecare dintre părţi, săptămâna aceasta la Doha, înainte de semnarea oficială (a acordului, n.red.) în Elveţia şi de începerea discuţiilor tehnice”, a declarat pentru AFP sub acoperirea anonimatului un diplomat apropiat de discuţii, scrie Agerpres.
Acesta a mai indicat că mediatorii qatarezi au părăsit Teheranul după „17 ore de negocieri intense”, care au început duminică.
Acordul de principiu privind încetarea conflictului început în urmă cu trei luni şi jumătate vizează totodată stoparea blocadei americane asupra Iranului şi redeschiderea strâmtorii Ormuz
Libanul nu a fost informat despre acordul de principiu convenit de SUA şi Iran
Beirutul nu a fost informat despre acordul de principiu convenit de SUA şi Iran, ce prevede încetarea războiului pe toate fronturile din Orientul Mijlociu, inclusiv între Liban şi Israel, a indicat luni o sursă oficială pentru AFP.
”Nu am informaţi nici despre termenii acordului”, nici despre momentul intrării în vigoare a unei încetări a focului în războiul ce opune (organizaţia libaneză şiită) Hezbollah şi Israelul începând cu 2 martie, a indicat această sursă oficială libaneză, care a solicitat anonimatul.
Violenţele în sudul Libanului s-au redus în intensitate. Agenţia libaneză de presă ANI a raportat bombardamente israeliene duminică, nu însă şi luni dimineaţă, scrie Agerpres.
La rândul său, Hezbollah nu a revendicat atacuri contra Israelului începând de duminică noaptea.
Preşedintele parlamentului libanez, Nabih Berri, care a jucat un rol de mediator între Hezbollah şi SUA, a salutat într-un comunicat ”Iranul şi Statele Unite”. El a mulţumit celor două ţări pentru că au ”insistat asupra includerii în acord a unei clauze esenţiale şi constrângătoare ce prevede oprirea agresiunii israeliene contra întregului Liban”.
Acordul prevede ”încetarea imediată şi definitivă a războiului şi a operaţiunilor militare pe diferite fronturi, inclusiv în Liban”, a declarat viceministrul de externe iranian Kazem Gharibabadi.
Israelul nu a făcut niciun comentariu oficial despre acord, dar un ministru de extremă dreapta israelian, Itamar Ben Gvir, a afirmat că ”acordul lui Trump nu ne implică”.
Iranul şi Statele Unite au anunţat un acord de principiu pentru a pune capăt unui conflict de aproape patru luni, fapt care deschide calea către discuţii mai tehnice pe marginea problemelor spinoase. Acest protocol va fi semnat vineri la Geneva. Conform Teheranului, negocierile vor începe în termen de 60 de zile în vederea ajungerii la un acord definitiv, iar patru subiecte de discuţie vor fi pe masă: ridicarea sancţiunilor împotriva Iranului, problema nucleară, „reconstrucţia” ţării şi „implementarea unui mecanism de monitorizare” a angajamentelor asumate.
BCE salută acordul de principiu anunţat de Iran şi Statele Unite
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat luni că acordul de principiu anunţat de Iran şi Statele Unite reprezintă „o veste bună”, în special deoarece ar putea duce la redeschiderea Strâmtorii Ormuz, transmite Reuters.
„Dacă informaţiile sunt confirmate de evoluţiile din următoarele zile şi se semnează un memorandum de înţelegere … sunt veşti bune. Nu putem decât să salutăm acest lucru”, a afirmat şeful BCE la postul de radio France Culture.
„Situaţia nu a fost încă rezolvată. Întreaga chestiune a îmbogăţirii uraniului rămâne să fie dezbătută, convenită şi finalizată sub forma unui acord”, a precizat Lagarde, scrie Agerpres.
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat până la 3,2% în mai, de la 3% luna precedentă, potrivit unei estimări preliminare publicate de Eurostat. Este cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei începând din septembrie 2023 şi, totodată, a treia lună consecutiv în care creşterea preţurilor în zona euro depăşeşte ţinta pe termen mediu a BCE de 2%.
Această creştere accelerată a preţurilor, în linie cu previziunile analiştilor, este o consecinţă a războiului din Orientul Mijlociu, care a provocat o explozie a preţurilor la petrol şi gaze în Europa, în ultimele trei luni.
Iranul şi Statele Unite au anunţat duminică un acord de principiu pentru a pune capăt unui conflict de aproape patru luni, fapt care deschide calea către discuţii mai tehnice pe marginea problemelor spinoase. Acest protocol va fi semnat vineri la Geneva, când, spun analiştii, ar putea fi deschisă complet Strâmtoarea Ormuz. Conform Teheranului, negocierile vor începe într-un termen de 60 de zile în vederea ajungerii la un acord definitiv, iar patru subiecte de discuţie vor fi pe masă: ridicarea sancţiunilor împotriva Iranului, problema nucleară, „reconstrucţia” ţării şi „implementarea unui mecanism de monitorizare” a angajamentelor asumate.
Preţul petrolului a scăzut luni dimineaţa cu aproximativ 5%, după anunţarea acordului. Dacă tendinţa se menţine, scăderea preţurilor petrolului ar reduce riscul inflaţiei şi, prin urmare, necesitatea majorării dobânzilor. Joi, Banca Centrală Europeană a majorat dobânzile pentru prima dată după 2023. Săptămâna aceasta sunt programate reuniuni de politică monetară ale băncilor centrale din Marea Britanie, Japonia, Australia, Elveţia, Suedia, Norvegia şi Rusia.