Acord la Trilaterala România-Bulgaria-Grecia pentru un plan de acţiune comun în domenii precum transporturi, energia şi comerţul – Ciolacu

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că în cadrul discuţiilor purtate în cadrul Trilateralei România-Bulgaria-Grecia cele trei state au agreat implementarea unui plan de acţiune comun pentru a avea evoluţii semnificative în cooperarea trilaterală în domenii precum transporturi, energie, comerţ sau securitate.
AGERPRES - lun, 09 oct. 2023, 13:35
Acord la Trilaterala România-Bulgaria-Grecia pentru un plan de acţiune comun în domenii precum transporturi, energia şi comerţul - Ciolacu

„Am participat astăzi, la Varna, la Trilaterala România-Bulgaria-Grecia prin care am relansat dialogul dintre ţările noastre în jurul unor proiecte concrete de interconectare în transporturi, energie, comerţ sau securitate. În prezenţa reprezentanţilor Comisiei Europene, a prim-ministrului grec, Kyriakos Mitsotakis, şi cel al Bulgariei, Nikolai Denkov, am reiterat ambiţia României de a deveni rapid stat membru al spaţiului Schengen şi de a deveni un actor economic influent în regiune. Cu această ocazie, toate cele trei state am agreat să implementăm un plan de acţiune comun pentru a avea evoluţii semnificative în cooperarea trilaterală”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni, într-o postare pe Facebook, scrie Agerpres.

 

Premierul a adăugat că România poate, în parteneriat cu Bulgaria şi Grecia, să aibă o influenţă mai mare în Uniunea Europeană, promovând rolul său central în reconstrucţia Ucrainei şi dorinţa de a vedea Republica Moldova şi statele din Balcanii de Vest cât mai rapid în Uniunea Europeană.

La finalul reuniunii trilaterale, cei trei premierii şi oficialii Comisiei Europene prezenţi la eveniment vor susţine o conferinţă de presă.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a fost primit, luni, la Reşedinţa Euxinograd de lângă oraşul Varna de la Marea Neagră de premierul bulgar Nikolai Denkov, pentru a participa la Reuniunea trilaterală România – Bulgaria – Grecia.

Şeful Executivului de la Bucureşti a avut o întrevedere în format trilateral cu premierul Bulgariei şi cel al Greciei, Kyriakos Mitsotakis, precum şi întâlniri în format bilateral cu prim-miniştrii celor două ţări, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Principalul subiect al reuniunii a fost conectivitatea regională, în special viitorul coridor Grecia-Bulgaria-România, pe traseul Salonic-Kavala-Alexandroupoli-Burgas-Varna-Constanţa, cu o posibilă extindere către Republica Moldova. Ideea este să se creeze de-a lungul rutei respective o infrastructură modernă de transport, comunicaţii şi energetică, pentru a stimula relaţii economice şi politice între ţările participante, a anunţat BTA.

Te-ar mai putea interesa și
Grevă generală la Oil Terminal. Când încep acţiunile de protest la cel mai mare terminal petrolier din România
Grevă generală la Oil Terminal. Când încep acţiunile de protest la cel mai mare terminal petrolier din România
Angajații Oil Terminal intră în grevă de avertisment de miercuri și în grevă generală peste două săptămâni. Compania a informat că Sindicatul Oil Terminal a anunţat conducerea......
Consiliul Fiscal: Este necesară o rectificare bugetară care să fie adoptată cât mai repede
Consiliul Fiscal: Este necesară o rectificare bugetară care să fie adoptată cât mai repede
Existenţa unor probleme serioase privind asigurarea fondurilor necesare funcţionării unor instituţii bugetare până ...
Polonia a descoperit o presupusă dronă rusească pe coasta sa de la Marea Baltică
Polonia a descoperit o presupusă dronă rusească pe coasta sa de la Marea Baltică
Militari polonezi au scos din mare ceea ce pare să fie o dronă rusească, pe care au descoperit-o în apropiere de coasta ...
Prețul gazelor crește cu 6% în Europa și ajunge la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Îngrijorarea a ajuns până și la BCE, care ar putrea crește dobânda
Prețul gazelor crește cu 6% în Europa și ajunge la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Îngrijorarea a ajuns până și ...
Prețurile de referință pentru gazele naturale din Europa au crescut cu 6% luni, la deschiderea pieței din Amsterdam, ...