Acord nuclear: Cel mai recent răspuns al Teheranului „nu este constructiv” – Washington

Cel mai recent răspuns al Teheranului în negocierile pentru revenirea la acordul nuclear cu Iranul din 2015"nu este constructiv", a declarat joi un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane, relatează AFP.
AGERPRES - vin, 02 sept. 2022, 08:52
Acord nuclear: Cel mai recent răspuns al Teheranului

„Îl studiem şi vom răspunde prin intermediul Uniunii Europene, dar, din păcate, nu este constructiv”, a declarat Vedant Patel, adjunctul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat american.

Uniunea Europeană a prezentat pe 8 august ceea ce a numit un text final pentru restabilirea acordului istoric din 2015, din care SUA s-au retras în timpul administraţiei Trump.

Conform noii propuneri, Iranul va beneficia de o diminuare a sancţiunilor şi ar putea să vândă din nou petrolul în schimbul unor restricţii stricte asupra programului său nuclear. Iranul şi Statele Unite au răspuns propunând o serie de modificări.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...