Acordul de liber-schimb SUA/UE: Germania vrea negocieri mai transparente

Germania a cerut joi mai multă transparenţă în negocierile proiectului de acord de liber-schimb dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană, după reproşuri legate de faptul că discuţiile sunt învăluite într-un secret prea mare, transmite AFP.
Economica.net - vin, 12 dec. 2014, 03:45
Acordul de liber-schimb SUA/UE: Germania vrea negocieri mai transparente

‘Încrederea cetăţenilor este esenţială pentru ca acest acord important să reuşească’, a declarat ministrul german al agriculturii, Christian Schmidt, după ce a discutat la Washington despre acordul de liber-schimb (Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, TTIP) cu oficiali americani.

Proiectul TTIP ‘ne oferă importante posibilităţi economice, de reglementare şi geostrategice, numai dacă cetăţenii înţeleg despre ce este vorba’, a subliniat demnitarul german.

În cursul unei vizite de două zile în capitala americană, Christian Schmidt s-a întâlnit cu omologul său american, Tom Vilsack, şi cu reprezentantul SUA pentru comerţ, Michael Froman, scrie Agerpres.

Negocierile asupra TTIP, demarate în iulie 2013, vizează să elimine barierele vamale, deja foarte reduse, dintre cele două blocuri şi, în special, să se ajungă la o coerenţă în domeniul reglementărilor de o parte şi cealaltă a Oceanului Atlantic, cu scopul de a facilita schimburile comerciale.

Pentru SUA şi UE, acest acord ar da un impuls creşterii lor economice şi ar conduce la crearea de noi locuri de muncă.

Proiectul a stârnit însă îngrijorare în rândul opiniei publice şi al clasei politice pe ambele maluri ale Atlanticului, pe tema unei dereglementări agresive mai ales în sectorul agriculturii şi a reducerii protecţiei pentru consumatori.

Opozanţii acestui acord au desfăşurat marţi o acţiune simbolică în faţa Comisiei Europene, oferind preşedintelui acesteia, Jean-Claude Juncker, peste un milion de semnături cu prilejul împlinirii vârstei de 60 ani.

Coaliţia ‘Stop TTIP’, care reuneşte aproximativ 320 de organizaţii din 24 de ţări ale UE, a lansat o petiţie cerând să se pună capăt negocierilor cu Statele Unite şi să se blocheze acordul similar cu Canada (CETA). În două luni, textul a strâns peste un milion de semnături, reaminteşte AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Ocazie rară: Satul din România unde casele vechi se vând la preț de vilă în Pipera
Ocazie rară: Satul din România unde casele vechi se vând la preț de vilă în Pipera
Ocazie rară în cel mai cunoscut sat din România care a devenit în ultimii ani una dintre cele mai exclusiviste piețe imobiliare din țară. Casele scoase la vânzare aici sunt foarte rare, iar......
Legea Salarizării. Sindicatele atrag ca atenția că reprezintă o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni sociale
Legea Salarizării. Sindicatele atrag ca atenția că reprezintă o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni ...
Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional resping actuala formă a proiectului Legii salarizării ...
Apple a plătit în Irlanda 40% din impozitele plătite la nivel global în ultimul an fiscal
Apple a plătit în Irlanda 40% din impozitele plătite la nivel global în ultimul an fiscal
Gigantul tehnologic american Apple a plătit în Irlanda impozite în valoare de 17,1 miliarde de dolari în exerciţiul ...
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va construi o centrală care va produce energie regenerabilă, un proiect în valoare de aproximativ 100 de milioane ...