Acţionarii băncilor din Grecia sunt forţaţi să contribuie cu miliarde de euro la recapitalizare

Economica.net
06 04. 2012
grecia_steag_sxc_13239400

La 20 aprilie, investitorii vor afla detaliile pachetului de sprijin financiar oferit de guvernul elen, a anunţat joi premierul Lucas Papademos. Atena vrea cu disperare ca băncile să rămână în proprietate privată. Publicarea detaliilor ofertei vor determina probabil acţionarii să decidă dacă vor lua parte la recapitalizarea băncilor, în caz contrar instituţiile de creditare semnificativ îndatorate ar putea fi preluate de statul elen.

În cel mai rău caz, sistemul bancar din Grecia ar putea avea nevoie pentru consolidare de 50 miliarde de euro (65,6 miliarde de dolari), sau un sfert din PIB-ul Greciei, din cauza pierderilor din împrumuturi şi a schimbului de obligaţiuni suverane care a salvat Grecia de la faliment.

Guvernul vrea ca cel puţin 10% din necesarul de capital să vină de la acţionarii băncilor, prin emisiuni de acţiuni cu drept de subscriere, a declarat pentru Reuters o sursă din sectorul bancar.

„Principalii acţionari vor fi nevoiţi să ia decizii, să injecteze până la 10% din fonduri pentru a-şi păstra poziţia cheie. Suma totală ar putea ajunge la 50 miliarde de euro, inclusiv recapitalizarea”, susţine sursa.

„Problema sectorului bancar este că mediul economic rămâne sumbru iar termenii recapitalizării nu au fost detaliaţi. Mai simplu: va fi sau nu naţionalizat sistemul bancar”, se întreabă Theodore Krintas, manager de fond la Attica Bank.

Băncile elene vor trebui să fie recapitalizate pentru a-şi majora capitalul de bază, după ce au înregistrat pierderi în urma schimbului de obligaţiuni şi au crescut provizioanele pentru creditele neperformante, din cauza recesiunii.

La 12 martie, Grecia a realizat un schimb de obligaţiuni emise conform legislaţiei elene, a cărui valoarea nominală se ridică la 177 miliarde de euro (233,54 miliarde de dolari) pentru noi bonduri, ca parte a programului de restructurare a datoriei ţării. În urma schimbului, creditorii privaţi au înregistrat pierderi reale de 74% din valoarea obligaţiunilor deţinute. Băncile din Grecia, care deţin obligaţiuni de aproximativ 45 miliarde de euro, vor include aceste pierderi în rezultatele lor financiare pe 2011.

Al doilea pachet de asistenţă financiară estimează că băncile elene vor avea nevoie pentru recapitalizare de 50 miliarde de euro.

Banca Centrală a Greciei a anunţat instituţiile elene de creditare că trebuie să menţină anul acesta un indice de bază de rang 1 (Core Tier 1 ratio) de minim 10%, deşi acest criteriu ar putea fi redus la 9%, conform cerinţelor stabilite de Autoritatea Bancară Europeană (EBA).

Băncile elene au termen până la sfârşitul lunii august să-şi implementeze planurile de majorare a capitalului, iar dacă nu reuşesc să îndeplinească noile cerinţe vor trebui să apeleze la Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HSFS) pentru recapitalizare.

Un alt oficial de la Ministerul de Finanţe a anunţat recent că executivul lucrează la condiţiile în care se va realiza recapitalizarea băncilor elene, iar termenii vor fi anunţaţi până la jumătatea lunii aprilie.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), care este acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).