Acționarii Chimcomplex au aprobat contractarea unor împrumuturi de 60 de milioane de euro și vânzarea unor active non-core de 20 de milioane de euro

Chimcomplex a anunțat investitorii de la Bursa de Valori București că Adunarea Generală Extraordinaă a Acționarilor companiei a aprobat contractarea unor imprumuturi în valoare maximă de 60.000.000 de euro din orice surse, bancare si nebancare, inclusiv de la acționari sau de la persoane afiliate și aprobă constituirea de garanții pentru rambursarea acestora.
Cristian Negrei - vin, 11 apr. 2025, 18:37
Acționarii Chimcomplex au aprobat contractarea unor împrumuturi de 60 de milioane de euro și vânzarea unor active non-core de 20 de milioane de euro

În urma votului exprimat, prezentul punct a fost aprobat cu 258.142.194 de voturi „Pentru”, reprezentând 90,4342% din voturile valabil exprimate în ședință, respectiv 84,6623% din capitalul social. S-au înregistrat 27.305.181 de voturi împotrivă, reprezentând 9,5657% din voturile valabil exprimate în ședință, respectiv 8,9552% din capitalul social. Nu s-au înregistrat abțineri.

AGAE a votat pentru împuternicirea Consiliului de Administrație pentru a aproba și decide structura finanțărilor contractate, în limita a 60 de milioane de euro, respectiv pentru a decide destinația finanțărilor, în funcție de necesitățile companiei, cum ar fi, dar fără a se limita la: implementarea de investiții, realizarea oricăror cheltuieli prevăzute în planurile de afaceri sale de afaceri, refinanțare.

Acționarii l-au împuternicit pe președintele Consiliului de Administrație, Ștefan Vuza, pentru a negocia, încheia și semna orice contracte aferente acestei finanțării, incluzând contracte de credit, contracte de ipotecă, precum șo orice alte documente adiacente.

AGEA a mai aprobat și vânzarea unor active non-core, în valoare maximă de 20.000.000 de euro și împuterniceste Consiliul de Administrație pentru a selecta aceste active, pentru a organiza proceduri de licitație, pentru a negocia și încheia actele de înstrăinare.

În urma votului exprimat, prezentul punct a fost aprobat cu 258.142.194 de voturi „Pentru”, reprezentand 90,4342% din voturile valabil exprimate în ședință, respectiv 84,6623% din capitalul social. S-au înregistrat 27.305.181 de voturi împotrivă, reprezentând 9,5657% din voturile valabil exprimate în ședință, respectiv 8,9552% din capitalul social. Nu s-au înregistrat abțineri.

Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi oxo-alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice, cu două platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex are o valoare de piaţă de 3,11 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank (România) S.A. a finalizat achiziția a 100% din acțiunile Investimental S.A., în urma aprobării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), informează instituția financiară......
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
La 1 octombrie, Comisia Europeană a declanșat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) ...
Quartz Matrix și CCD Iași lansează o academie IA cu acces la formare internațională HP
Quartz Matrix și CCD Iași lansează o academie IA cu acces la formare internațională HP
Quartz Matrix, companie românească de tehnologie cu peste 30 de ani de experiență, și Casa Corpului Didactic „Spiru ...
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele lor sunt pregătite pentru a face față schimbărilor climatice – sondaj IRES
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele ...
Impactul fenomenelor meteo extreme îi face pe români să conștientizeze din ce în ce mai mult riscurile la care sunt ...