Acţionarii OMV Petrom au aprobat investiţii de 5,3 miliarde de lei în 2015, în scădere cu 20%

Grupul OMV Petrom estimează că va investi aproximativ 5,3 miliarde lei în acest an, cu 20% sub nivelul investiţiilor bugetate pentru anul 2014, iar cea mai mare parte a fondurilor (90%) este destinată activităţilor de Upstream şi va viza continuarea iniţiativelor de excelenţă operaţională şi a proiectelor de explorare onshore şi offshore.
Economica.net - mie, 29 apr. 2015, 06:25
Acţionarii OMV Petrom au aprobat investiţii de 5,3 miliarde de lei în 2015, în scădere cu 20%

Potrivit unui comunicat al companiei, activităţii de Downstream Oil îi revine 9% din buget, iar 1% vor reprezenta investiţiile în Downstream Gas, scrie Agerpres.

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor (AGOA) OMV Petrom a aprobat, în 28 aprilie, Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al grupului pentru anul 2015. Totodată, AGOA a aprobat distribuirea de dividende în valoare totală de 634 milioane de lei, respectiv 0,0112 lei pe acţiune. Dividendele vor fi distribuite începând cu 12 iunie 2015 către acţionarii OMV Petrom înregistraţi în registrul acţionarilor la Data de Înregistrare.

‘Suntem consecvenţi obiectivului nostru de a acorda dividende, dar în acelaşi timp trebuie să ne adaptăm noului context de piaţă, în care vedem înjumătăţirea preţului ţiţeiului faţă de anul trecut. Propunerea de dividende urmăreşte remunerarea acţionarilor, dar în acelaşi timp şi asigurarea resurselor necesare continuării programului de investiţii al companiei’, a declarat, în comunicat, Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom.

Pe de altă parte, AGOA a aprobat numirea lui Cristoph Trentini ca membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, pentru un mandat în vigoare până la data de 28 aprilie 2017. Începând cu data de 9 ianuarie 2015, Trentini a fost numit membru interimar al Consiliului de Supraveghere după ce Hans Peter Floren a renunţat la mandat. De asemenea, în urma solicitării acţionarului Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici si Mijlocii şi Mediului de Afaceri de revocare a lui Lucian-Dan Vlădescu din calitatea de membru al Consiliului de Supraveghere, AGOA a aprobat propunerea acţionarului de numire a lui Bogdan-Nicolae Badea pentru postul devenit vacant, pe perioada rămasă până la expirarea mandatului predecesorului său, respectiv data de 28 aprilie 2017.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 66 milioane bep în 2014. La finalul lui 2014, Grupul avea o capacitate de rafinare de 4,2 milioane tone anual şi opera o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a circa 780 benzinării, la sfârşitul lui 2014.
OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucuresti.

În ultimii 10 ani, investiţiile pentru modernizarea şi consolidarea OMV Petrom au depăşit 11 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Uniunea Europeană şi Ucraina au deschis marţi un nou cluster al negocierilor de aderare, referitor la relaţiile externe, un nou pas către integrarea ţării în structurile europene, a anunţat......
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ...
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...