Acţionarii Transgaz au aprobat înfiinţarea unui punct de lucru în Bucureşti

Acţionarii societăţii Transgaz Mediaş au aprobat, miercuri, în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor, înfiinţarea unui punct de lucru în Bucureşti, potrivit datelor transmise de companie Bursei de Valori Bucureşti.
Economica.net - mie, 18 dec. 2013, 11:46
Acţionarii Transgaz au aprobat înfiinţarea unui punct de lucru în Bucureşti

Într-un comunicat trimis BVB, compania informează că este vorba despre reprezentanţa Transgaz fără personalitate juridică cu sediul în Capitală, iar directorul general Petru Ion Văduva a fost împuternicit să îndeplinească formalităţile de înregistrare a acestei unităţi la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În plus, AGEA Transgaz a decis că data de 13 ianuarie 2014 va fi termenul de înregistrare a acţionarilor asupra cărora se vor răsfrânge efectele Hotărârii Adunării Generale Extraordinare.

Conform Transgaz, pe 18 decembrie 2013 a avut loc, la a doua convocare, şedinţa Adunării Generale Extraordinare a acţionarilor companiei, în temeiul prevederilor art.117 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi al prevederilor art. 16 din Actul Constitutiv actualizat.

Transportatorul naţional de gaze naturale Transgaz a obţinut în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 159,4 milioane de lei, în scădere cu 37,2% faţă de acelaşi interval din 2012, potrivit raportului companiei dat publicităţii pe 13 noiembrie.

În acelaşi timp, veniturile au urcat cu 5,2%, ajungând la 1,07 miliarde de lei.

Cheltuielile au fost şi ele mai mari cu 16,4%, până la 824,3 milioane de lei, şi au fost influenţate în principal de instituirea impozitului pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural, conform unei ordonanţe intrate în vigoare în luna februarie.

Transportatorul naţional de gaze Transgaz este deţinut în proporţie de 58,5% de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Fondul Proprietatea deţine 14,9%, iar restul acţiunilor sunt cotate la Bursa de Valori Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...