Acţiuni de ecologizare în Parcul Natural „Porţile de Fier”

Economica.net
19 04. 2014
portile_de_fier_98881100_54108900_88057800_64199300

Potrivit sursei citate, în atenţia lucrătorilor administraţiei parcului se află, mai ales, ariile protejate Balta Nera, Divici-Pojejena, Cazanele Mari şi Cazanele Mici, unde Dunărea antrenează în curgerea ei diverse deşeuri, iar turiştii nu respectă recomandările rangerilor şi nu strâng resturile de alimente rezultate în timpul popasurilor prin aceste locuri.

‘Începe sezonul estival şi pe traseele turistice stabilite pe suprafaţa parcului, de 124.293 hectare, se vor aventura mii de iubitori de natură şi drumeţie. Aceştia trebuie să găsească apele curate, siturile naturale nepoluate cu PET-uri sau alte deşeuri’, a precizat Jiplea.

În context, el a arătat că până în acest moment au fost stânse peste 20 metri cubi de gunoaie, la această activitate dându-şi concursul şi elevii şi persoanele beneficiare ale ajutorului social din localităţile situate în perimetrul Parcului Natural ‘Porţile de Fier’.

‘Specialiştii noştri au identificat în ariile protejate ale acestuia 171 de asociaţii vegetale, 34 specii faunistice aparţinând clasei Mammalia, 205 specii de păsări, 14 specii de amfibieni şi 17 specii de reptile’, a afirmat Jiplea.

Şeful Parcului Natural ‘Porţile de Fier’ a mai arătat că multe dintre aceste elemente ale florei şi faunei din sud-vestul României se află pe lista roşie a Uniunii Europene, ele aflându-se pe cale de dispariţie sau în pericol.