Acțiunile Alstom s-au prăbușit cu 30%, în contextul temerilor privind lichiditățile companiei

Acţiunile Alstom au scăzut vineri cu 30%, după ce producătorul francez de trenuri a retras estimările privind fluxul de numerar în următorii trei ani, al doilea mare avertisment începând din 2023, în condiţiile în care noul director general caută să rezolva problema proiectelor întârziate, transmite Reuters, relatează Agerprres.
AGERPRES - vin, 17 apr. 2026, 17:26
Acțiunile Alstom s-au prăbușit cu 30%, în contextul temerilor privind lichiditățile companiei

Problemele legate de proiecte au afectat marjele pe termen scurt ale Alstom şi fluxul de numerar, alimentând temerile că firma ar putea fi nevoită să-şi majoreze capitalul şi că ratingul de credit ar putea fi sub presiune.

Compania de 10 miliarde de euro a pierdut aproape jumătate din capitalizarea sa bursieră de la finalul lui februarie, după ce anterior se redresase în urma avertismentului din 2023.

Alstom a redus marje de profit pentru 2026/27 şi a retras estimările privind fluxul cumulat de numerar de 1,5 miliarde de euro, apreciind că profitabilitatea a fost afectată de „unele proiecte mari pentru material rulant care au progresat mai lent decât se anticipa”.

„Deşi investitorii erau deja îngrijoraţi că noul director general Martin Sion ar putea retrage previziunile, perspectivele preliminare indică o înrăutăţire a situaţiei. Nu ne aşteptăm ca Alstom să aibă nevoie de măsuri suplimentare legate de lichiditate, cum ar fi procurarea de capital”, susţin analiştii de la Citi.

Martin Sion (foto), numit în funcție în urmă cu două săptămâni, a declarat că grupul se confruntă cu dificultăţi la câteva proiecte.

Reprezentanţii Alstom nu au dorit să facă comentarii.

Analiştii de la Barclays au avertizat că ratingul de credit al companiei riscă să fie revizuit în scădere înaintea refinanţării obligaţiunilor scadente în octombrie 2026.

Sursa foto: Alstom.com

Te-ar mai putea interesa și
Ambasada Rusiei de la București respinge acuzațiile privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj de la uzina Carfil, spuând că nu au fost prezentate dovezi în acest sens
Ambasada Rusiei de la București respinge acuzațiile privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj de la uzina Carfil, ...
Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti a respins marţi acuzaţiile autorităţilor române privind implicarea Rusiei în actul de sabotaj care a provocat incendiul din 14 septembrie de la platforma......
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepţia minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care ...
Alexandru Rogobete a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Alexandru Rogobete a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a convocat, marţi, în videoconferinţă, managerii serviciilor de ambulanţă ...
Un resort din Harghita lansează o ofertă pentru cei care lucrează de la distanță. Cât costă să stai o lună de cazare
Un resort din Harghita lansează o ofertă pentru cei care lucrează de la distanță. Cât costă să stai o lună de cazare
Tot mai mulți angajați, antreprenori sau freelanceri pot lucra de la distanță fără să fie legați de un birou, iar ...