Acţiunile băncilor spaniole cresc la bursă, deşi au fost retrogradate de Moody’s

Acţiunile Bankia, a patra mare bancă din Spania, au crescut vineri cu 26% la bursa de la Madrid, chiar dacă agenţia de evaluare financiară Moody's a anunţat retrogradarea pe termen lung a 16 bănci spaniole, transmite AFP.
Economica.net - vin, 18 mai 2012, 13:13
Acţiunile băncilor spaniole cresc la bursă, deşi au fost retrogradate de Moody's

La doar o zi după ce acţiunile Bankia au scăzut cu peste 10%, la 1,49 euro, în urma unui articol din publicaţia spaniolă ‘El Mundo’ care susţine că în ultima săptămână clienţii băncii au retras din conturi peste un miliard de euro, băncile spaniole şi-au revenit la bursă.

Indicele Ibex 35 al bursei de la Madrid înregistra vineri dimineaţă un declin de peste 2%, dar apoi s-a redresat, datorită băncilor, afişând o creştere de 0,94%, la 6.599,40 puncte.

Acţiunile Bankia au urcat cu 25,88%, la 1,79 euro, recuperând parţial pierderile din ultimele zile.

Acţiunile Santander, cea mai mare bancă din zona euro, au crescut cu 3,8%, la 4,614 euro iar acţiunile rivalei BBVA au urcat cu 4,76%, la 4,994 euro.

Fernando Jimenez Latorre, secretar în Ministerul Economiei din Spania, a afirmat joi că nu a existat o retragere masivă a fondurilor din depozitele Bankia. Banca a fost naţionalizată săptămâna trecută de guvernul spaniol, pentru a sprijini sectorul bancar grav afectat de criză şi pentru a încerca să convingă investitorii că ţara nu va avea nevoie de asistenţă financiară, aşa cum s-a întâmplat în cazul Greciei, Irlandei şi Portugaliei. Conform acordului, fondurile de 4,5 miliarde de euro (5,9 miliarde de dolari) primiţi de Bankia SA de la statul spaniol în 2010 şi 2011 vor fi convertiţi în acţiuni ale băncii.

Bankia are cea mai ridicată expunere din rândul băncilor spaniole, afectate de spargerea bulei speculative de pe piaţa imobiliară în 2008, care a provocat prăbuşirea vânzărilor de locuinţe cu 32,6% în 2008 şi cu 17,8% în 2009, şi deţine credite problematice de aproximativ 34 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...