Acţiunile BVB au încheiat şedinţa în creştere cu 2%, în urma numirii unui nou director general

Bursa a încheiat şedinţa în scădere cu 0,51%, într-o piaţă unde acţiunile BVB au urcat cu 2%, evoluţia fiind determinată de desemnarea fostului preşedinte şi director general al bursei de la Varşovia Ludwik Sobolewski pentru funcţia de director general al BVB.
Economica.net - mar, 02 iul. 2013, 14:48
Acţiunile BVB au încheiat şedinţa în creştere cu 2%, în urma numirii unui nou director general

Piaţa a deschis ziua în creştere cu până la 0,5%, însă în mai puţin de o oră a pierdut câştigul şi a coborât sub nivelul de la finalul şedinţei precedente, în timp ce acţiunile Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au fost printre puţinele care au rămas pe verde.

Titlurile BVB au urcat cu peste 4% încă din primele minute de tranzacţionare, evoluţia fiind susţinută de decizia Consiliului de Administraţie al BVB de a-l numi director general pe fostul preşedinte şi director general al bursei de la Varşovia Ludwik Sobolewski.

Spre finalul şedinţei, acţiunile BVB au revenit spre nivelul de luni şi au încheiat ziua pe plus cu 1,98%, fiind cotate la 18,56 lei. Cu aceste titluri au fost realizate 106 transferuri, în valoare de 300.000 de lei. Mai mult de jumătate din rulajul acţiunilor BVB a fost asigurat de tranzacţiile realizate în prima jumătate de oră a şedinţei.

„Evoluţia titlurilor BVB a fost determinată de o viziune pozitivă a micilor investitori după desemnarea lui Ludwik Sobolewski pentru funcţia de director general. Performanţele înregistrate de bursa poloneză cât timp Sobolewski a fost la conducerea sa justifică creşterea acţiunilor BVB. Chiar dacă evoluţia acţiunilor BVB a venit pe un volum scăzut, acesta a fost dublu faţă de media ultimelor 60 de şedinţe. Deşi este o ştire cu un caracter evident pozitiv, investitorii mai mari nu au deocamdată motive să reacţioneze la acest eveniment, noul director urmând să se confrunte cu o altă variantă de structură a acţionariatului. El va avea o provocare şi în ceea ce priveşte abordarea diferită a pieţei de capital de către statul român faţă de statul polonez”, a declarat pentru MEDIAFAX Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

Sobolewski va prelua mandatul de director general al BVB după ce va primi avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară. El a condus bursa din Varşovia timp de şapte ani, în perioada 2006 – 2013, atunci când aceasta a devenit cea mai mare bursă din Europa Centrală şi de Est, fiind susţinută în principal de programul de privatizări derulat de stat.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,71%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,55% sub şedinţa precedentă.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a coborât cu 0,6%.

Totodată, indicele extins BET-XT a scăzut cu 0,57%, iar indicele extins BET-BK s-a situat cu 0,3% sub nivelul de luni.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Tranzacţiile cu acţiuni au cumulat 17 milioane lei (3,8 milioane euro), valoare de peste două ori mai mare faţă de luni, când piaţa a atins cel mai redus rulaj din ultimele trei luni, de doar 7 milioane lei (1,6 milioane euro).

Totuşi, aproape 90% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de transferuri cu titlurile Fondului Proprietatea (9,1 milioane lei), Erste (2,1 milioane lei), OMV Petrom (1,5 milioane lei) şi un deal cu titluri BRD (aproape 1,9 milioane lei).

„Cred că pe termen scurt, creşterea volumelor poate fi determinată de un singur factor, şi anume listarea Nuclearelectrica. Până atunci, ne vom confrunta cu deja obişnuita atitudine estivală”, a mai spus brokerul.

Titlurile Fondului Proprietatea au coborât cu 1,21%, la 0,6105 lei, în timp ce acţiunile OMV Petrom au scăzut cu 1,31%, la 0,4155 lei.

Market-makerii de la BVB pe acţiunile Erste au dus preţul de la Bucureşti la un nivel apropiat de cel de la Viena, unde preţul a scăzut după ce banca austriacă a anunţat că a finalizat un plasament privat pentru o majorare de capital de 660,6 milioane euro, printr-o emisiune de acţiuni către acţionarii existenţi şi investitori noi la un preţ sub cel de pe bursă.

Acţiunile băncii au scăzut cu 1,1%, la 90 lei (20,27 euro), pe piaţa de la Bucureşti, iar pe bursa de la Viena au coborât cu 2,23%, la 19,96 euro.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 181.000 de lei, faţă de 330.000 în şedinţa precedentă.

La închiderea pieţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,9%.

Te-ar mai putea interesa și
e-Factura: Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai
e-Factura: Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai
Perioada în care nu se aplică sancţiuni pentru nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare prevăzut pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică......
Rafila, despre eliminarea impozitului pe concediile medicale: Trebuie judecat cu precauţie. Se face o analiză
Rafila, despre eliminarea impozitului pe concediile medicale: Trebuie judecat cu precauţie. Se face o analiză
 Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, referitor la posibilitatea eliminării impozitului pe concediile ...
Primul drum de mare viteză inaugurat în 2024: A fost deschisă circulația pe DEx16 Oradea – A3 VIDEO
Primul drum de mare viteză inaugurat în 2024: A fost deschisă circulația pe DEx16 Oradea – A3 VIDEO
CNAIR a deschis circulația joi, la ora 15:00, pe drumul de mare viteză DEx16 Centura Oradea - A3, a informat Cristian Pistol, ...
Exporturile UE de ciocolată au crescut anul trecut cu 35% faţă de 2013 – date Eurostat
Exporturile UE de ciocolată au crescut anul trecut cu 35% faţă de 2013 – date Eurostat
Statele membre ale Uniunii Europene au exportat anul trecut în ţările din afara blocului comunitar 867.000 de tone de ...