Acţiunile Credit Agricole au înregistrat la bursă cel mai semnificativ avans din ultimii patru ani

Acţiunile Credit Agricole (CA) au înregistrat cel mai semnificativ avans din ultimii patru ani, după ce al treilea grup bancar francez a anunţat vânzarea unor participaţii în băncile regionale deţinute, pentru a-şi majora capitalul şi dividendele, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - mie, 17 feb. 2016, 15:43
Acţiunile Credit Agricole au înregistrat la bursă cel mai semnificativ avans din ultimii patru ani

Entitatea listată a Credit Agricole va vinde participaţia sa de 25% în reţeaua de 39 de bănci regionale care controlează strategia şi organizarea CA, pentru 18 miliarde de euro (20 miliarde de dolari).

Credit Agricole SA, divizia listată a Credit Agricole Group, avea la 30 decembrie un indice de adecvare a capitalului Tier 1 de 9,5% iar în urma tranzacţiei îşi va majora la începutul acestui an indicele la 11%, cu un an mai devreme decât era planificat, a anunţat miercuri grupul bancar francez. Pentru 2015, banca va plăti dividende de 0,60 de euro pe acţiune.

Entitatea listată va achita cinci miliarde de euro băncilor mamă pentru a derula un mecanism de garantare în cadrul grupului şi le va împrumuta 11 miliarde de euro în următorii zece ani.

Directorul general al Credit Agricole, Philippe Brassac, reorganizează legăturile financiare cu băncile regionale care controlează CA pentru a majora capitalul, pe fondul cerinţelor mai dure ale autorităţilor de reglementare.

Miercuri la prânz, acţiunile Credit Agricole au urcat la Bursa de la Paris cu 12%, cel mai semnificativ avans din octombrie 2011. Anul acesta titlurile CA au scăzut cu 14%.

În trimestrul patru din 2015, profitul net a urcat cu 28%, la 882 milioane de euro, depăşind estimările analiştilor, de 707 milioane de euro. La divizia de corporate and investment-banking profitul a scăzut în ultimele trei luni ale anului trecut la 50 milioane de euro, de la 227 milioane de euro în perioada similară din 2014, în timp ce provizioanele pentru creditele neperformante au urcat cu 37%, la 112 milioane de euro, parţial din cauza sumelor de bani puse deoparte pentru finanţări legate de sectorul energetic.

Pe piaţa din România, în 2012, Banca Naţională a României (BNR) şi-a dat acordul pentru cumpărarea pachetului de acţiuni al subsidiarei Emporiki Bank de către Credit Agricole.

Te-ar mai putea interesa și
Hyundai folosește AI la scară largă: 30.000 de angajați utilizează deja noua tehnologie
Hyundai folosește AI la scară largă: 30.000 de angajați utilizează deja noua tehnologie
Grupul Hyundai Motor a ajuns, la aproximativ un an de la introducerea propriei platforme de inteligență artificială generativă, la un nivel de adoptare de 80% în rândul angajaților....
Comisia Europeană a cerut clarificări pe proiectul legii salarizării; urmează noi discuţii
Comisia Europeană a cerut clarificări pe proiectul legii salarizării; urmează noi discuţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri seara, la B1 TV, că proiectul legii salarizării unitare transmis Comisiei ...
Datorăm 265 milioane euro statelor în care au fost trataţi românii. Peste jumătate din sumă trebuie să plătim Germaniei şi Italiei
Datorăm 265 milioane euro statelor în care au fost trataţi românii. Peste jumătate din sumă trebuie să plătim Germaniei ...
România a intrat în anul 2026 cu o datorie totală de 265 de milioane de euro către statele în care asiguraţii români ...
Ce spune Bolojan despre tăierea burselor sociale ale copiilor pe perioada vacanței
Ce spune Bolojan despre tăierea burselor sociale ale copiilor pe perioada vacanței
Premierul Ilie Bolojan spune că proiectul privind plata burselor sociale doar în lunile de școală nu este încă o decizie ...