Acțiunile Credit Suisse și-au reluat astăzi scăderea, depreciindu-se cu 8%

Acţiunile Credit Suisse şi-au reluat scăderea vineri, cu un declin de 8%, deoarece încrederea investitorilor a rămas fragilă în urma unui ajutor de 54 de miliarde de dolari pe care banca elveţiană şi l-a asigurat săptămâna aceasta de la Banca Naţională a Elveţiei, transmite Reuters, citată de News.ro.
News.ro - vin, 17 mart. 2023, 21:57
Acțiunile Credit Suisse și-au reluat astăzi scăderea, depreciindu-se cu 8%

O retrogradare a ratingurilor şi un proces din Statele Unite ale Americii au anulat joi o parte din uşurarea adusă de linia de lichiditate de urgenţă oferită joi de Banca Centrală elveţiană.

Acţiunile Credit Suisse au pierdut încă 8% vineri, după două zile de fluctuaţii puternice, în care acţiunile sale şi-au revenit joi cu 20%, după o scădere de 24% miercuri, când cel mai mare investitor al său a declarat că reglementările nu îi permit să-şi mărească participaţia deţinută la banca elveţiană.

”În opinia noastră, este o întrebare cheie dacă deponenţii sunt suficient de siguri pentru a opri ieşirile de fonduri în următoarele zile”, a declarat Frédérique Carrier, şeful strategiei de investiţii pentru RBC Wealth Management.

”Deşi pieţele sunt uşurate de faptul că Banca Centrală elveţiană a intervenit, încrederea va rămâne foarte fragilă, mai ales că investitorii se vor îngrijora probabil de eventualul impact economic al înăspririi agresive a politicii monetare de către Banca Centrală Europeană (BCE)”, a adăugat ea.

Credit Suisse a înregistrat ieşiri nete de peste 200 de milioane de dolari din fondurile sale gestionate din SUA şi Europa începând cu 13 martie, a anunţat vineri Morningstar Direct.

DBRS Morningstar a devenit joi prima agenţie de rating globală care a redus ratingul de creditare al băncii, cu o retrogradare la ”BBB”, care este încă de grad recomandat investiţiilor.

Şeful diviziei elveţiene a Credit Suisse a declarat joi seara că noua finanţare va permite băncii să-şi continue planul de redresare, deşi ar putea dura timp pentru a recâştiga încrederea clienţilor.

”Suntem încă puţin precauţi aici, dar cu siguranţă au existat ştiri mai pozitive despre Credit Suisse”, a declarat John Milroy, consilier de investiţii la Ord Minnett.

Într-un alt semn că îngrijorarea cu privire la stresul bancar rămâne ridicată, Consiliul de Supraveghere al BCE a convocat vineri o întâlnire neprogramată, pentru a discuta stresul şi vulnerabilităţile din sectorul bancar din zona euro.

Supraveghetorii BCE au fost informaţi că depozitele au rămas stabile în băncile din zona euro şi că expunerea la Credit Suisse a fost nesemnificativă, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu conţinutul întâlnirii.

Linii bancare de sprijin

Credit Suisse a devenit prima bancă globală importantă care a beneficiat de o linie de salvare de urgenţă, de la criza financiară din 2008, alimentând îndoielile cu privire la faptul că băncile centrale vor putea susţine creşteri agresive ale ratelor dobânzilor pentru a controla inflaţia.

BCE a continuat cu o majorare a dobânzii cheie de 0,50 de puncte procentuale, joi, deoarece a prioritizat încercarea de a aduce inflaţia, în prezent la 8,5%, înapoi la ţinta de 2%.

Banca Centrală Europeană a spus că băncile din zona euro sunt într-o formă mai bună decât erau în 2008.

O linie de salvare de 30 de miliarde de dolari pentru First Republic Bank, cu sediul în SUA, de asemenea, nu a reuşit să liniştească piaţa, deoarece investitorii au rămas îngrijoraţi de fisurile din sector, după prăbuşirea altor două bănci mijlocii din SUA, în ultima săptămână.

Acţiunile First Republic au scăzut vineri cu 27,5%.

Acţiunile Credit Suisse au avut cea mai proastă săptămână de la începutul restricţiilor din cauza Covid-19 în martie 2020, pierzând 25,5%.

Subliniind starea febrilă a pieţelor, acţiunile bancare europene au scăzut vineri cu aproape 3% şi au suportat pierderi săptămânale grele, înregistrând un declin de aproape 12%, în cea mai mare scădere săptămânală din ultimul an.

Sectorul bancar a fost în frământări după prăbuşirea, săptămâna trecută, a băncii americane Silicon Valley.

Acţionarii americani ai Credit Suisse au dat în judecată banca, joi, susţinând că i-a înşelat ascunzând probleme cu finanţele sale.

Credit Suisse a refuzat să comenteze procesul.

Parlamentarii elveţieni au promis vineri să-i tragă la răspundere pe cei responsabili pentru problemele Credit Suisse şi au îndemnat banca să-şi cureţe finanţele după ani de scandaluri, încercând să ţină sub control criza şi să limiteze orice daune aduse reputaţiei ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă în contextul dobânzilor mai ridicate şi......
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze structura geografică
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze ...
Cea mai mare companie italiană de asigurări, Generali, a anunţat joi că se reorganizează, concentrându-se pe două ...
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi negative, care le-au afectat reputațiile
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi ...
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi la Tokyo o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, ...